Reprezentanții Guvernului, sindicatelor și patronatelor au avut marți consultări cu privire la creșterea salariului de bază minim brut pe țară, Guvernul propunând creșterea la nivelul 3.700 de lei începând cu 1 iulie 2024 inclusiv pentru salariații din agricultură și industria alimentară, și menținerea nivelului de 4.582 de lei pentru angajații din sectorul construcțiilor. De partea cealaltă, patronatele au sugerat o creștere la 3500 de lei în iulie 2024 și apoi la 3700 de lei în ianuarie 2025.O decizie cu privire la nivelul salariului lunar minim brut pe țară garantat în plată va fi luată la nivelul Guvernului după ce vor fi analizate propunerile patronatelor și sindicatelor, arată un comunicat transmis de Guvern după întâlnire.„Am propus astăzi Guvernului în Consiliul Național Tripartit, alături de CNIPMMR, ca salariul minim să crească la 3500 de lei în iulie 2024 și apoi la 3700 de lei în ianuarie 2025, urmând ca după aceea să intrăm într-un mecanism nou de negociere cum ne-am asumat prin PNRR”, a explicat Radu Burnete, directorul executiv al Confederației Patronale Concordia.Burnete spune că e nevoie de predictibilitate de minimum 12 luni de zile și că deocamdată în România atât salariul mediu cât și cel minim au avut în ultimii doi ani de zile o dinamică peste inflație. ”Ministrul Finanțelor ne-a prezentat datele principale ale construcției bugetare, așteptăm să vedem proiectul de buget așa cum își propune Guvernul să-l adopte. Am explicat în întâlnire că este esențial pentru mediul de afaceri ca Guvernul să propună un buget realist în special pe partea de colectare a veniturilor, dar și pe cea de cheltuieli. Ar fi inacceptabilă o repetare a scenariului de anul acesta când la mijlocul anului am aflat că deficitul este cu câteva procente mai mari decât era prognozat în buget”, mai arată executivul Confederației Patronale Concordia.”Prin bugetul pentru anul viitor continuăm măsurile noastre guvernamentale de creștere a puterii de cumpărare, susținere a investițiilor și întărire a disciplinei cheltuielilor publice. Asigurăm resursele necesare pentru punerea în aplicare a noii legi a pensiilor, majorarea salariilor din educație, așa cum ne-am angajat, și susținerea tuturor drepturilor sociale. Fondurile alocate pentru investiții vor fi mai mari decât cele din 2023, ajungând la 7,2% din PIB. Bugetul pentru anul viitor va fi orientat spre dezvoltare, dar cu o importantă componentă economică”, afirmat premierul Marcel Ciolacu.În cadrul consultărilor, ministrul Finanțelor, Marcel Boloș a prezentat proiectul de buget pentru 2024, fundamentat pe o creștere economică de 3,4% din PIB și având în vedere o rată a inflației la sfârșitul anului de 4,6%. Creșterea estimată a veniturilor se bazează pe aplicarea măsurilor de combatere a evaziunii fiscale, a aplicării soluțiilor de digitalizare și îmbunătățirea colectării. ”Așa cum am asigurat în repetate rânduri, nu vom crește taxe sau impozite”, a subliniat premierul Marcel Ciolacu.Reprezentanții Guvernului, sindicatelor și patronatelor au avut consultări și cu privire la creșterea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată. ”Avem în vedere majorarea salariului minim pe economie cu un procent care să se reflecte în creșterea puterii de cumpărare a oamenilor, mai ales în contextul reducerii inflației”, a precizat premierul Marcel Ciolacu.Guvernul a propus partenerilor sociali creșterea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată la nivelul de 3.700 de lei începând cu 1 iulie 2024, inclusiv pentru salariații din agricultură și industria alimentară, și menținerea nivelului de 4.582 de lei pentru angajații din sectorul construcțiilor. O decizie cu privire la nivelul salariului lunar minim brut pe țară garantat în plată va fi luată la nivelul Guvernului după ce vor fi analizate propunerile patronatelor și sindicatelor.