FC Barcelona va rămâne din vară fără antrenor principal, după ce Xavi a anunțat că nu va mai continua, iar președintele Joan Laporta l-a contactat deja pe tehnicianul care a cucerit al doilea trofeu Champions League din istoria clubului.
Barcelona își face deja calculele pentru noua conducere tehnică, după ce săptămâna trecută Xavi a anunțat că va renunța la funcție la final de sezon.
Deși nu există încă presiunea timpului, președintele Joan Laporta l-a contactat deja pe Frank Rijkaard, fost antrenor al catalanilor între 2003 și 2008, scrie Marca.
Olandezul a antrenat ultima dată selecționata Arabiei Saudite, de unde a fost demis la începutul anului 2013, iar trei ani mai târziu anunța că a renunțat la meseria de antrenor și nu se va mai întoarce în fotbal în această poziție.
Deși șansele să revină sunt mici, Rijkaard nu l-ar fi refuzat categoric pe Laporta, care a înaintat un alt nume legendar pentru poziția de antrenor secund: Marco Van Basten.
În vârstă de 61 de ani, Frank Rijkaard a antrenat Barcelona, Galatasaray, Sparta Rotterdam și selecționatele Olandei și Arabiei Saudite.
Alături de catalani a cucerit trofeul Champions League, două titluri și două Supercupe ale Spaniei.