Federaţia „Solidaritatea Sanitară” a notificat miercuri Guvernul cu privire la intenţia declanşării grevei „împotriva politicii sociale şi economice” privind sectorul medical, potrivit unei informări publicate de reprezentanții sindicatului.
„Astăzi, 31.
01.
2024, Federația „Solidaritatea Sanitară” a notificat Guvernul României cu privire la intenția declanșării grevei împotriva politicii sociale și economice a Guvernului la nivelul sectorului Sănătate.
Notificarea are la bază încălcarea prevederilor și principiilor stabilite de Contractul colectiv de muncă la nivel de sector Sănătate prin adoptarea OUG nr.
115/2023.
Din acest moment Guvernul are la dispoziție 10 zile pentru a evita declararea grevei la nivelul acestui sector.
Ca o consecință a Notificării, legea obligă Guvernul să negocieze cu Federația „Solidaritatea Sanitară” (ceea ce a evitat în mod ostentativ, pentru a încerca ruptura înțelegerii cu cealaltă federație sindicală reprezentativă) și să afișeze pe site-ul oficial această sesizare.
După scurgerea celor 10 zile putem declara o grevă generală în sectorul sanitar”, notează reprezentanții Federaţiei „Solidaritatea Sanitară”.
Decizia privind declanșarea grevei generale depinde de negocierile cu Guvernul și de analizele de oportunitate.
Sindicaliştii au transmit şi revendicările aferente notificării, vizând în primul rând acordarea drepturilor privitoare la asigurarea continuităţii serviciilor medicale.
Potrivit sindicaliştilor, în discuţie sunt drepturi salariale prevăzute de Legea nr.
153/2017, precum: • Raportarea tuturor sporurilor la salariul de bază în plată pentru toate categoriile de salariaţi.
• Calculul salariilor de bază prin raportarea coeficientului de ierarhizare la salariul minim pe economie/ brut pe ţară garantat în plată • Calcularea indemnizaţiei de hrană prin raportare la salariului minim pe economie.
• Plata gărzilor cu tariful orar al normei de bază.
• Acordarea indemnizaţiei de hrană şi a voucherelor de vacanţă pentru toate categoriile profesionale.
• Adoptarea noii legi a salarizării în forma negociată.
„Acest set de revendicări face parte din revendicările generale ale întregului protest convenit de cele două federații reprezentative la nivel de sector, totalul drepturilor neacordate corespunzând unei creșteri medii a veniturilor salariale de cel puțin 30%.
Aceste solicitări le completează pe cele privind creșterea salariilor de bază cu cel puțin 25%, privind măsurile menite să determine creșterea calității vieții profesionale și cele privitoare la anexele la contractul colectiv de muncă la nivel de sector ce trebuie finalizate”, arată sindicaliștii din sectorul medical.
Joi, la ora 10:00, în fața Ministerului Muncii, peste 300 de reprezentanți ai Federației „Solidaritatea Sanitară” vor începe seria protestelor de stradă menite să susțină revendicările organizației înainte de declanșarea grevei generale.
Săptămâna trecută, sindicalişti de la Sanitas au protestat în faţa sediului Ministerului Muncii, cerând majorarea salariilor cu cel puţin 20%.
Anterior, aceștia au făcut apel la toate organizațiile sindicale din Sănătate și Asistență socială să se alăture acțiunilor programate pentru soluționarea revendicărilor membrilor de sindicat.
Citiți monitorulcj.
ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.
ro