Perspectiva revenirii Turciei în programul de producție a avioanelor de luptă F-35 este invocată de Washington pentru a convinge Ankara să abandoneze rachetele rusești de apărare S-400, potrivit declarațiilor făcute de Victoria Nuland, adjuncta secretarului de stat american, astăzi, marți, la televiziunea turcă, citează Kathimerini.
Potrivit rețelei de știri CNN Turk, Victoria Nuland a spus că dacă Ankara își va schimba direcția și va renunța la sistemele antiaeriene rusești, va fi deschisă calea pentru primirea unor aeronave de același tip de care va primi și Grecia.
„Dacă vom rezolva problema S-400, vom fi bucuroși să aducem Turcia înapoi în programul F-35”, a declarat diplomatul american pentru postul turcesc de televiziune.
„Odată ce vom rezolva această problemă”, a adăugat ea, referindu-se la abandonarea sistemelor rusești de apărare aeriană, „va trebui să ne asigurăm că Turcia va avea o apărare antiaeriană puternică”.
„Noi eram în proces de negociere pentru vânzarea de Patriot și, în timp ce acele negocieri se desfășurau, Turcia a mers într-o altă direcție”, a spus Nuland, referindu-se la opțiunea Ankarei de a achiziționa sistemele rusești S-400.
„De aceea am avut câteva discuții astăzi”, a subliniat Nuland, care s-a întâlnit duminică la Ankara cu ministrul turc de externe, Hakan Fidan.
„Ne-am arătat disponibilitatea de a vorbi despre consolidarea apărării aeriene de mulți ani, atât înainte de achiziționarea sistemului S-400, cât și după aceea.
După cum știți, aceasta este o problemă complicată.
Toată lumea are nevoie de apărare aeriană în zilele noastre.
Vedem asta peste tot în lume.
Dar dacă încă putem depăși această problemă, problema sancțiunilor CAATSA va dispărea și putem reveni la discuțiile cu privire la F-35”, a spus oficialul nr.
2 în Departamentul de Stat.
În același interviu, Victoria Nuland a confirmat că SUA nu intenționează să se retragă din Siria și a subliniat că prioritatea absolută în Gaza este eliberarea ostaticilor israelieni.
(Rador Radio România)