Răzvan Burleanu, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, a anunţat că „Regula 5+6” va fi aplicată începând din sezonul 2024/2025.
Măsură a fost adoptată pentru creșterea numărului de jucători formați la nivel național.
„S-a aprobat o nouă regulă 5+6, care se aplică din sezonul 2024/2025, să fie în teren cel puţin cinci jucători formaţi la nivel naţional.
Ne dorim să contribuim la repatrierea copiilor care au plecat din ţară.
Ce mai remarcăm în ceea ce priveşte Liga 1 este că numărul mare de minute jucate de fotbaliştii străini creşte de la un an la celălalt.
Am sesizat un trend descendent cu privire la folosirea jucătorilor U21 şi U23.
Cluburile au vândut jucători de aproximativ 140 de milioane de euro în ultimii ani.
62% au fost vânzări reprezentate de fotbalişti sub 23 de ani.
Descoperim la nivel european o creştere a interesului pentru această categorie.
În luna decembrie spuneam că vom folosi mecanismul plătilor de solidaritate.
În prima fază, vom aplica sancţiuni de ordin financiar.
Vor fi legate de sumele de la UEFA şi de fondurile guvernamentale, dacă acestea se vor debloca.
Chiar la începutul anului am avut o întâlnire cu premierul României.
Suntem încrezători în implicarea şi susţinerea celor mai importante academii din fotbalul românesc.
Plăţile de solidaritate se acordă tuturor cluburilor din Liga 1 şi Liga 2 care nu se califică în grupele cupelor europene şi care intră în top 20 academii.
În 2024, plăţile sunt de 2,5 milioane de euro.
Dacă nu respecţi regula, banii vor fi opriţi” – Răzvan Burleanu.
Tot marţi, Burleanu a anunţat că la Bucureşti va fi creat un „Intelligence Centre”, cu sprijinul unei companii din Olanda, care va colecta datele şi parametrii jucătorilor din fotbalul românesc.
„La finalul lunii ianuarie, terminăm auditul realizat de o companie din Olanda pentru crearea unui Intelligence Centre în Bucureşti care va colecta toate datele şi parametrii care îi regăsim la nivelul fotbalului românesc.
Acestea vor fi analizate, filtrate şi puse la dispoziţia cluburilor în mod gratuit” – Răzvan Burleanu.
FRF a detaliat măsura adoptată de Comitetul Executiv:„Începând cu sezonul 2024-2025, echipele care beneficiază de sume cu titlu de plăţi de solidaritate din partea UEFA (cluburi din Liga 1 şi Liga 2 ale căror academii de copii şi juniori au fost clasate în primele 20 de academii în procesul de clasificare) au obligaţia să folosească efectiv, pe toată durata jocurilor minimum 5 jucători formaţi la nivel naţional, eligibili pentru echipa naţională (dintre aceştia minimum un jucător U21, la nivelul Ligii 1).
În situaţia nerespectării condiţiei de mai sus (indiferent de numărul de meciuri la care aceasta nu este respectată), clubul în culpă va fi sancţionat cu o penalitate egală cu valoarea sumei reprezentând plata de solidaritate UEFA.
Sumele obţinute ca urmare a aplicării eventualelor sancţiuni vor fi împărţite în mod egal primelor 3 cel mai bine situate echipe în clasamentul Ligii 1 care au îndeplinit condiţia privind numărul minim de jucători formaţi la nivel naţional, eligibili pentru echipa naţională, şi ale căror academii se regăsesc în lista primelor 20 de academii ale cluburilor profesioniste conform clasificării academiilor de copii şi juniori.
Din sezonul 2025-2026, echipele din Liga 1 au obligaţia să folosească efectiv, pe toată durata jocurilor minimum 6 jucători formaţi la nivel naţional, eligibili pentru echipa naţională (dintre aceştia minimum un jucător U21).
În situaţia nerespectării condiţiei de mai sus (indiferent de numărul de meciuri la care aceasta nu este respectată), clubul în culpă va fi sancţionat cu o penalitate egală cu valoarea sumei reprezentând plata de solidaritate UEFA ce revine unui club în anul respectiv.
Pentru evitarea oricărui dubiu, sancţiunea se va aplica cluburilor participante în Liga 1 în culpă, indiferent dacă sunt sau nu îndreptăţite să primească sume cu titlu de plată de solidaritate din partea UEFA.
Sumele obţinute ca urmare a aplicării sancţiunii mai sus amintite vor fi împărţite în mod egal primelor 3 cel mai bine situate echipe în clasamentul Ligii 1 care au îndeplinit condiţia mai sus amintită cu privire la utilizarea numărului minim de jucători formaţi la nivel naţional, eligibili pentru echipa naţională, şi ale căror academii se regăsesc în lista primelor 20 de academii ale cluburilor profesioniste conform clasificării academiilor de copii şi juniori.
Pentru evitarea oricărei neclarităţi, sancţiunea pentru neutilizarea unui jucător U21 format la nivel naţional, eligibil pentru echipa naţională pe întreaga durată a unui joc din cadrul Ligii 1 nu se modifică, respectiv clubul în culpă urmând a fi sancţionat cu pierderea jocului prin forfait.
De asemenea, pentru evitarea oricărui dubiu, vor fi consideraţi ca fiind formaţi la nivel naţional şi jucătorii de naţionalitate română, indiferent de data legitimării la un club din România şi/sau de durata participării la competiţiile fotbalistice din România”, se arată în comunicatul FRF.