Comisia Electorală a Rusiei a publicat declarația de avere a lui Vladimir Putin

Spread the love

Comisia Electorală Centrală a Rusiei a publicat marți declarația de avere a lui Vladimir Putin în condițiile în care aceasta este considerată informație de interes public pentru candidații la alegerile prezidențiale, relatează Kommersant.

Putin a declarat venituri totale din 2018 încoace de 67.

591.

875 de ruble (aproximativ 748.

000 de dolari), acestea provenind din salariu, venituri din depozitele bancare, venituri din titluri de valoare, pensia militară (n.

r.

ca ofițer al KGB), pensia obișnuită și vânzarea unei proprietăți.

Comisia Electorală de la Moscova a publicat ultima oară declarația de avere a lui Putin în 2018, când în Rusia au avut loc anterioarele alegeri prezidențiale.

Constituția Rusiei a fost modificată în 2008 pentru a extinde durata mandatului prezidențial de la 4 la 6 ani începând cu următorul ciclu electoral din 2012.

Modificarea a fost făcută în perioada în care Putin a ocupat funcția de prim-ministru ca parte a rocadei guvernamentale cu Dmitri Medvedev întrucât el nu mai putea candida pentru un al treilea mandat consecutiv de președinte.

Însă Kremlinul a publicat și în aprilie 2022 declarațiile de avere ale angajaților săi, o comparație între cea de atunci și cea publicată acum de Comisia Electorală Centrală arătând că Putin nu a declarat nimic nou între timp.

Potrivit celor două documente, el deține ca proprietăți personale un apartament cu suprafața de 77 de metri pătrați și un garaj de 18 metri pătrați în Sankt Petersburg, orașul său natal, precum și 3 autoturisme: două Gaz M21, produse în 1960 și 1965, și o Lada Niva din 2009 cu o remorcă Skif din 1987.

De-a lungul ultimilor 6 ani Putin și-a redus numărul conturilor bancare pe numele său de la 13 la 10 însă suma economisită în acestea a crescut de aproape patru ori – de la 13,8 milioane de ruble la 54,4 milioane (602.

000 dolari).

„Valoarea economiilor unui candidat este proporțională cu veniturile sale.

Este necesar să țineți cont de faptul că funcția de președinte al Federației Ruse presupune a fi pe sprijinul statului, ceea ce vă permite să economisiți bani”, a declarat pentru Kommersant Alexandra Suvorov, secretarul de presă al echipei de campanie a lui Putin.

Comisia Electorală a Rusiei a publicat declarația de avere a liderului de la Kremlin în aceeași zi în care o nouă investigație independentă a prezentat imagini cu un conac de lux care ar fi fost construit pentru președintele rus într-un parc național aflat în apropierea graniței cu Finlanda.

Deși în documentele oficiale declară o avere modestă, se crede că Putin este cel mai bogat om din Rusia, el controlându-și însă vastele proprietăți din țară și afara ei prin intermediul unor interpuși loiali și oameni de afaceri apropiați Kremlinului.

Un rol central în gestionarea averii lui Putin l-ar avea Alina Kabaeva, presupusa sa amantă.

După începerea invaziei din Ucraina sancțiuni împotriva ei au fost impuse de Uniunea Europeană, Statele Unite, Marea Britanie și Canada.

Unii disidenți ruși afirmă că, dacă ar fi contabilizate toate proprietățile vaste pe care Putin le deține prin diverșii săi interpuși, acesta ar fi cel mai bogat om din lume.

Însă astfel de estimări sunt dificil de verificat independent și ar trebui privite cu o oarecare doză de circumspecție.

Lasă un răspuns