Locale comasate cu europarlamentare? Daniel Buda (PNL): „Nu există niciun impediment legal și procedural, legile din România permit acest lucru”

Spread the love

 „Se discută azi tot mai mult de comasarea alegerilor, iar ultima variantă propusă cel puțin în spațiul public și asupra căreia trebuie să se pronunțe partidele este cea legată de comasarea alegerilor europarlamerntare cu alegerile locale.

 Nu există niciun impediment din punct de vedere legal și procedural să se poată face aceste alegeri, în contextul în care legile din România permit acest lucru”, a declarat Daniel Buda, pentru monitorulcj.

ro.

 El a mai subliniat și că, de altfel, alegerile locale s-au desfășurat, de-a lungul timpului în luna mai sau iunie, asemenea europarlamentarelor.

 În opinia sa, comasarea acestor alegeri ar da ocazia tuturor partidelor și curentelor să își exprime clar un punct de vedere referitor la apartenența României la UE.

 „De ce ar fi un lucru bun să avem aceste alegeri împreună? Dintr-un considerent foarte simplu și anume ar fi o bună ocazie de a se pune pe masa alegătorilor și din partea partidelor care susțin pe mai departe apartenența României la Uniunea Europeană discuții, teme pe acest subiect, s-ar putea vorbi foarte bine despre ce înseamnă această apartenență, despre ce impactul acestor fonduri europene în viața de zi cu zi a cetățenilor, pe de o parte.

Pe de altă parte, acele partide care se opun din toți rărunchii și pun sub semnul întrebării apartenența țării noastre la UE vor avea posibilitatea astfel să explice de ce nu este bine să fim parte din  UE.

Cred că e un bun moment pentru noi ca și țară, pentru ca România să își definească un drum într-o zonă sau alta, din acest punct de vedere, al apartenenței la Uniunea Europeană.

 Desigur, nu mai vorbim aici de aspecte ce țin de economisirea unor sume de bani (n.

red dacă se comasează alegerile).

Este momentul cel mai bun pentru ca actorii locali, candidații la alegerile locale de pe toate palierele posibile și imposibile să explice cetățenilor din România care este opțiune lor, viziunea lor despre ceea ce înseamnă dezvoltarea și modernizarea României”, a completat Daniel Buda.

   Citiți monitorulcj.

ro și pe Google News  CITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns