„A început montarea șinei de tramvai și a rosturilor de dilatație pe Podul Grant.
Sunt optimist că vor fi respectate termenele asumate de constructor”, a anunțat primarul general, Nicușor Dan, pe pagina de Facebook.
Termenul anunțat pentru reluarea circulației pe pod este luna martie.
Asta nu înseamnă că în martie se vor finaliza integral lucrările de consolidare a podului, ci doar cele care afectează traficul și circulația tramvaiului.
Este vorba despre lucrările la linia de tramvai și la benzile principale de circulație dinspre Crângași spre Turda.
Restul, au termen de finalizare, conform contractului, în primăvara lui 2025.
Primăria Capitalei a reluat, în luna august 2023, lucrările de consolidare a Podului Grant, după 3 ani de pauză.
Termenul de finalizare este 24 de luni, iar investiția este de 65 milioane lei.
În luna octombrie, municipalitatea a închis sensul de circulație pe pod dinspre Crângași spre Turda, iar traficul a fost paralizat.
Lucrările de consolidare a Podului Grant au fost început în aprilie 2019 și au fost întrerupte un an mai târziu, undeva la 30%, din cauza situației financiare dezastruoase în care se afla municipalitatea.
Atunci erau executate de Compania Municipală Poduri și Pasaje, iar după ce aceasta a fost trasă pe linie moartă, a fost făcută o licitație pentru desemnarea unui nou constructor.
„În 2020 nu au mai fost continuate lucrările la pod de Compania Municipală Străzi Poduri și Pasaje, acestea fiind la 33%, dar fiindcă nu au fost protejate, a fost nevoie de expertiză, acest procent s-a diminuat, suntem nevoiți să intervenim și pe bucata la care s-a lucrat”, au mai explicat reprezentanții municipalității la redeschiderea șantierului.