În accident au fost implicați doi bărbați și o tânără.
„Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că un bărbat de 47 de ani din Târgu Lăpuș, care circula cu autoturismul înspre municipiul Dej, ar fi pătruns pe sensul opus de mers în condiții ce urmează a fi stabilite, intrând în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr de 22 de ani.
În urma impactului, ambii conducători auto, precum și o pasageră de 19 ani din autoturismul tânărului de 22 de ani, au avut nevoie de îngrijiri medicale”, a transmis IPJ Cluj.
Ulterior, ISU Cluj a precizat pentru monitorulcj.
ro că tânăra și cei doi bărbați au fost transportați la spital.
„Cele trei persoane au fost transportate la spital”, ne-a transmis ISU Cluj.
Potrivit IPJ Cluj, cei doi șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost negative.