Deputatul clujean Ovidiu Cîmpean (PNL) a reprezentat Camera Depuraților la reuniunea COSAC la Copenhaga.
Acolo, acesta a vorbit despre trei teme care privesc direct România:„1.
Orașele și tranziția verde„Am spus apăsat: fără orașe curate, conectate și eficiente energetic, nu vom atinge nicio țintă climatică.
România a bifat Fit for 55, dar aerul din marile orașe rămâne periculos.
Am cerut finanțări dedicate pentru mobilitate durabilă, eficiență energetică, energie regenerabilă și proiecte verzi, nu doar strategii frumoase pe hârtie.
2.
Moldova și Ucraina merită începerea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană acum.
Am subliniat progresele lor remarcabile, făcute în condiții în care multe țări ar fi pus stop reformelor.
Europa nu poate cere curaj, dacă răspunde cu prudență.
Deschiderea negocierilor este o decizie meritată și o investiție în securitatea continentului.
Dincolo de tehnicalități, e vorba despre oameni: despre familii care trăiesc cu speranța că viitorul lor este european, despre tineri care aleg democrația în locul fricii, despre națiuni care își leagă destinul de valorile noastre.
3.
Democrația trebuie apărată în fața atacurilor hibrideAm salutat felul în care Republica Moldova a gestionat interferențele digitale la alegerile din septembrie și am cerut extinderea «Scutului european pentru democrație» către statele candidate.
E timpul pentru un cadru european de verificare a identității pe platformele sociale care să asigure transparență și siguranță pentru toți cetățenii”, a transmis Ovidiu Cîmpean, într-o postare pe pagina sa de Fcebook.
Deputatul clujean a avut și o discuție bilaterală cu delegația Parlamentului Ungariei, în care a subliniat importanța deschiderii negocierilor de aderare cu Republica Moldova și Ucraina.
A prezentat argumentele României și necesitatea unui semnal european puternic, care să mențină stabilitatea și să întărească securitatea în vecinătatea estică.
„Dialogul deschis rămâne esențial pentru a păstra unitatea europeană în acest proces.
A fost o discuție serioasă despre viitorul Uniunii.
România are voce, are argumente și are responsabilitatea de a le folosi”, a mai precizat Cîmpean.
COSAC este platforma care reunește comisiile pentru afaceri europene ale parlamentelor naționale din Uniunea Europeană.
Aici se discută marile dosare europene, se coordonează poziții parlamentare și se construiesc punți între capitalele europene.
Este, practic, locul în care vocea parlamentelor naționale se face auzită în arhitectura decizională europeană.