Patinatorii americani au fost desemnaţi campioni olimpici în proba pe echipe în concursul artistic din cadrul JO 2022 de la Beijing, în faţa Japoniei şi Rusiei, medaliate cu argint, respectiv bronz, a decis marţi Federaţia internaţională de patinaj (ISU), care le-a retras ruşilor punctele obţinute de Kamila Valieva, după suspendarea acesteia pentru dopaj, informează AFP.
>> Reacție virulentă după suspendarea patinatoarei Kamila Valieva: „A fost declarat război sportului rusesc” Reprezentanţii Rusiei au dominat concursul pe echipe din cadrul Olimpiadei de iarnă din capitala Chinei, în februarie 2022, însă CIO a anulat ceremonia de acordare a medaliilor după ce a ieşit la iveală cazul Kamilei Valieva, care a fost testată pozitiv la un control antidoping efectuat în timpul Campionatelor Rusiei, desfăşurate în decembrie 2021.
Vedeta Jocurilor din 2022, la care a concurat când avea doar 15 ani, Valieva a realizat la Beijing prima săritură cvadruplă feminină din istoria olimpică, propulsându-şi echipa în fruntea acestei probe colective.
Chiar şi fără punctele aduse de Valieva, sportivii Comitetului Olimpic Rus – care au concurat sub drapel neutru din cauza sancţiunilor impuse Rusiei la finele anului 2020 pentru sistemul său de dopaj instituţionalizat – au obţinut un loc pe podium, în detrimentul Canadei, ocupanta poziţiei a patra, transmite Agerpres.
Federaţia Internaţională de Patinaj a ţinut cont de decizia adoptată luni de Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne, care a suspendat-o pe Valieva pentru o perioadă de patru ani, începând din 25 decembrie 2021, anulându-i acesteia, de asemenea, titlul de campioană europeană cucerit în 2022, precum şi locul patru obţinut în proba individuală de la JO 2022.
Valieva a fost testată pozitiv la trimetazidină, o substanţă interzisă, cu ocazia unui control efectuat în timpul Campionatelor Rusiei din decembrie 2021, dar rezultatul a fost făcut cunoscut doar pe 8 februarie 2022, la o zi după ce adolescenta a ajutat Rusia să câştige concursul pe echipe de la Jocurile Olimpice găzduite de China.
În apărarea sa, Valieva a spus că testul pozitiv a fost rezultatul unei contaminări accidentale, în condiţiile în care bunicul ei, care o ducea în fiecare zi la antrenamente, urma la momentul respectiv un tratament cu trimetazidină, substanţă depistată într-o concentraţie mică în eşantioanele patinatoarei.
În timpul Jocurilor de la Beijing, Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) a decis să nu atribuie medalii pentru concursul de patinaj artistic pe echipe până când cazul Valieva nu va fi rezolvat.
TAS, la finalul unei audieri cu porţile închise, care a început în septembrie anul trecut şi s-a reluat în noiembrie, a estimat luni că Valieva „nu a fost în măsură să stabilească”, cu dovezi suficient de convingătoare, că nu s-a dopat „intenţionat”.
The ISU have announced that Kamila Valieva’s 2022 Winter Olympics team event points are dismissed and the re-ranking is as follows:🥇USA – 65 points🥈Japan – 63 points🥉ROC – 54 points pic.
twitter.
com/EDaYzm4wZn