Opinii
joi, 27 noiembrie 2025, 07:10
Viitoarea programă de limba română pentru elevii de liceu seamănă foarte tare cu ce a trebuit eu să învăț ca licean la română, la mijlocul anilor ’70
Redacția HotNews
Opinie •
HotNews.ro
Share
Elevi într-o sală de clasă. Inquam Photos / George Călin
Reputatul filolog Liviu Papadima, profesor la Universitatea București, atrage atenția asupra noii programe la Limba și literatura română propuse de Ministerul Educației pentru liceu, spunând că aduce studiul literaturii cu trei decenii în urmă sau poate chiar cu mai mult. Într-un articol de opinie publicat astăzi de HotNews, criticul literar și eseistul spune că ceea ce lipsește cu desăvârșire din materia pentru clasa a IX-a, de exemplu, „este elevul însuși, cu nevoile și cu dorințele lui”.
„Copii, băgați-vă mințile în cap! A început liceul!”
Ministerul Educației a pus în dezbatere publică proiectele viitoarelor programe pe discipline pentru liceu.
Așteptarea apariției lor a fost intensă, augmentată și de o măsură oficială fără precedent: cei care au lucrat la elaborarea programelor au fost somați să semneze un contract de confidențialitate, prin care se obligau să nu dezvăluie nimănui ce se discută în grupurile de lucru. De parcă ar fi participat la proiectarea unei dotări militare ultrasecrete și nu a unui document care urma oricum să fie pus în câteva săptămâni sub ochii concetățenilor. Evident, atunci când afișezi o „formă finală” protejată anterior, șansele de retractare se diminuează simțitor. Adică, mai pe scurt, „ne facem că dezbatem”.
De fapt, în ce privește programa de română afișată, ea ar fi trebuit precedată, în mod normal, de o dezbatere consistentă privind proiectul curricular pentru întreg ciclul liceal de patru ani. Ce ar urma să se întâmple în clasele a X-a, a XI-a și a XII-a a rămas, pentru publicul ignorant, sub pecetea tainei.
Eventual, se poate deduce din ciozvârta care a fost acum azvârlită spre consultare.
Actualul proiect readuce, nu ezit să o spun, studiul literaturii în liceu cu trei decenii în urmă. Poate chiar cu mai mult.
Ce am citit în actualul proiect de programă seamănă foarte tare cu ce a trebuit eu să învăț ca licean la română, la mijlocul anilor ’70 din secolul trecut sau cu ce am fost nevoit să predau, ca profesor stagiar, la începutul anilor ’80: pe o coloană vertebrală de istorie literară, agățate elemente de teoria genurilor și de biobibliografii ale „celebrităților” culturii noastre. Asta, evident, începând cu clasa a IX-a, cea mai anostă dintre toate, o bună conductoare a mesajului „Copii, băgați-vă mințile în cap! A început liceul!”.
Regret, nu am fost capabil nici la 15 ani și nu sunt în stare nici la 68 să îmi bag mințile în cap. Îmi repugnă în continuare credința că un model de „școală bună” sunt liceele militare, în care adolescenții rebeli învață să își sugrume puseele anarhice pentru a îmbrăca cu onoare uniforma de soldat. Am un respect nețărmurit pentru oștenii antrenați să facă față pe câmpul de luptă, tocmai pentru ca datorită lor noi ceilalți, „civilii”, să ne putem păstra libertățile de care suntem atașați.
„Cea mai mare parte dintre autorii „recomandați” la liceu reprezintă „materia” cursului meu de la Litere la anul I”
Mă abțin să intru în detalii tehnice privind (in)coerența actualului proiect curricular. Chestii din astea sunt, cred, de discutat între specialiști (dacă sunt lăsați să o facă). Mă abțin, totodată, să fac referiri la segmentul de „gramatică” al programei. Nu sunt lingvist.
Mă mărginesc să dau cititorului o idee despre cam ce ar avea de învățat elevul în clasa a IX-a la literatură (română). Și indiciul cel mai elocvent îl reprezintă o secțiune a „recomandărilor” de studiu cu care se încheie textul programei: „Recomandări de autori: Ion Neculce, Anton Pann, Dinicu Golescu, I. Codru-Drăgușanu, Mihail Kogălniceanu, Costache Negruzzi, Dimitrie Bolintineanu, Vasile Alecsandri, Grigore Alexandrescu, Ion Ghica, Radu Ionescu, Nicolae Filimon, I. L. Caragiale, Ion Creangă, Ioan Slavici; Niccolò Machiavelli, Montesquieu, Molière, Alphonse de Lamartine, Stendhal”.
Asta vor fi obligați să citească și să discute elevii de clasa a IX-a din România.
Vreau să mai adaug un lucru cât se poate de răspicat: cea mai mare parte dintre autorii „recomandați”, de la Anton Pann la Nicolae Filimon, reprezintă „materia” cursului meu de la Litere la anul I. Curs pe care îl încep, de regulă, cu observația „dacă veți avea cândva o oră liberă și un apetit de lectură care să vă dea ghes, pun pariu că nu vă veți repezi către rafturile bibliotecii, către Wikisource sau vreun alt site piratat, ca să vă alegeți, spre desfătare, vreun volum de Golescu, de Bolintineanu sau de Radu Ionescu”.
Eu unul cred că un student / o studentă de la Litere e o persoană care și-a descoperit deja o aplecare aparte către studiul limbilor și literaturilor și care a ales să se formeze ca specialist(ă) în acest domeniu. Ca atare, înțelegerea modului în care se formează și evoluează diversele literaturi face parte obligatoriu din pregătirea sa. Nu cred însă că o atare obligație ar trebui transferată și în învățământul preuniversitar, care nu vizează o instrucție de specialitate, ci una de cultură generală. Diferența e enormă și ar fi extrem de oportun ca să ținem cont de ea.
„Ce fel de „carte” ne-am dori să se facă?”
Ca s-o spun pe șleau – și cu mare regret în suflet: între dușmanii cei mai redutabili ai predării limbii și literaturii române în liceu s-au numărat, adesea, universitarii.
La vremea în care s-au făcut acele programe „revoluționare”, care acum se vor măturate din educație, academicieni și reputați specialiști își disputau pe rând microfonul pentru a-și impune propriile idiosincrazii: profesorul Theodor Hristea voia musai studiul etimologiilor, profesoara Matilda Caragiu-Marioțeanu ținea morțiș să se predea pe larg istoricul dialectelor daco-român, aromân, istroromân și meglenoromân, profesorul Eugen Simion își trimitea în grupul de lucru oameni-torpilă care să impună studiul monografic – „viața și opera” – al scriitorilor români, ba mai era și cineva care ținea morțiș la includerea în programă a scriitorilor „protoromâni”, care nici nu scriseseră în limba română, pentru simplul motiv că ea încă nu exista la acea vreme, nici măcar nu se născuseră pe actualele teritorii ale României dar erau menționați a fi trecut cândva, în cursul vieții lor, prin „Dacia felix”.
Acum vremurile par a se fi schimbat. Presiunea nu mai vine din partea celor care, în esență, doreau menținerea ”statu quo-ului”, ci a ”lupilor tineri”, dornici să-și facă și ei o intrare în arenă.
Nu știu ce-i face să creadă că poziția lor e și una corectă.
Am auzit de atâtea ori rostită afirmația „Nu se mai face carte în ziua de azi!” că mi s-a făcut lehamite. Ce fel de „carte” ne-am dori să se facă? Am fost premiant, mi-am făcut totdeauna temele cu osârdie, chiar dacă în silă, dar… cum să spun? Am învățat „Școala Ardeleană” pentru lecția de zi, apoi pentru teză. Apoi pentru examenul de bacalaureat, apoi pentru cel de admitere la facultate, pentru cel din anul I de la Litere, pentru cel de licență, pentru cel de definitivat… Nici azi nu mai știu cine a scris „Dialog între unchi și nepot despre scrierea limbii române” sau cam așa ceva. Micu? Maior? Șincai?
„ Luptăm împotriva culturii digitale și a IA-ului cu Grigore Alexandrescu și Radu Ionescu? ”
Afară de asta, peste tot în lumea „noastră” (?!) presează aceeași îngrijorare, că tinerii de azi au renunțat sau renunță să mai „citească” – să parcurgă un text de la început până la sfârșit, cu atenție și dedicare, activitate exercitată în primul rând la contactul cu scrierile literare. Ca atare, preocuparea numărul unu la orele de „maternă” pentru studiul literaturii este cum să apropie lectura școlară de cea privată – în cazul în care aceasta există – pentru a o putea stimula și chiar cum să o „nască”, ca pe o deprindere independentă de obligațiile școlare. Mi-e greu să-mi imaginez cât de abil ar trebui să fie un profesor pentru a realiza un atare deziderat în condițiile actualului proiect de programă. Luptăm împotriva culturii digitale și a IA-ului cu Grigore Alexandrescu și Radu Ionescu?
Dureros e că această recrudescență suveranistă a „reformării reformei” la română vine într-un context în care școala e tot mai presată să dea o „rezolvare” a problemelor cu care ne confruntăm în România de azi.
Cine ne poate apăra de ideologiile antidemocratice ale timpului nostru? Desigur, școala. Cine ne poate proteja de asaltul manipulărilor prin intermediul campaniilor de fake news din rețelele de socializare? Educația, cine altcineva? Cine ne-ar putea scăpa de tsunamiul de neîncredere în oficialități, în instituții, în orice formă de autoritate? Cum adică, tot educația, de bună seamă. Cine să ne ferească de spălarea creierelor pe care ne-o vâră pe gât, dirijat economic sau politic, mediile virtuale? Mai încape vorbă, educația!
Când vine însă vorba despre cum ar putea educația să rezolve toate chestiunile astea enorm de presante și de dificile, iată că lucrurile se împotmolesc, ce se anunța – pentru a câta oară? – cu surle și trâmbițe ca „reformă” pică într-un conformism detestabil, din „Raportul QX” se alege praful și pulberea… Pardon, m-a luat condeiul pe dinainte. Poate că celelalte proiecte de programă sunt impecabile, numai româna a tras lozul necâștigător. Deh, așa-i cu materiile marginale!
„Servim patria!”
Mă opresc aici, pentru a nu deveni patetic. O singură, ultimă remarcă: am citit rând cu rând proiectul noii programe de română pentru clasa a IX-a, am găsit o mulțime de aberații și, cel mai trist, am găsit în rândurile programei o permanentă absență.
Ce lipsește cu desăvârșire din acest proiect este elevul însuși, cu nevoile și cu dorințele lui. Textul e un malaxor al lui „trebuie” – „se recomandă”, în actualul jargon educațional, deja osificat de decenii. Pentru iubitorii de parade militare, aș compara viziunea acestui proiect cu un marș al tinerilor care își duc mâna la chipiu scandând ”Servim patria!”
Soția mea îmi spune că o s-o încasez grav dacă mă pun în răspăr față de noile orientări: pe de-o parte universitarii care nu-mi vor ierta disidența, pe de alta suveraniștii – inclusiv profesori de română! – care mă vor huidui pentru lipsa de patriotism (căci despre asta e vorba la ”limba și literatura română”, nu?).
I-am răspuns că nu mă (mai) afectează dacă îmi vor trânti colegii în față porțile facultății. Le-am împins destul ca să îmi fac loc spre sălile de curs. Cât despre suveraniști, temerea mea cea mai mare nu e față de ei, ci față de cei care se tem de ei.
Articolul a fost publicat inițial în Contributors .
Sursa: Hotnews
Articol procesat cu AI pentru pagina1.ro
