Ambulatoriul Spitalului de Pneumoftiziologie se extinde cu un nou corp de clădire, cu acces printr-un tunel subteran. Consiliul Județean pregătește o investiție de peste 5 milioane de euro din bani europeni.

Spread the love

  Proiect important pentru Spitalul Clinic de Pneumofitiziologie „Leon Daniello” din Cluj-Napoca: ambulatoriul unității medicale urmează să fie extins cu un nou corp de clădire, cu acces printr-un tunel subteran.

Investiția, estimată la peste 27 milioane de lei, urmează să fie realizată cu fonduri europene.

 „Pentru a obține grantul european trebuie să depunem cererea de finanțare până la finalul anului, document care trebuie să fie însoțit obligatoriu de hotărârea Consiliului Județean de aprobare a indicatorilor tehnico-economici”, a arătat președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe.

 Extinderea și modernizarea ambulatoriului Spitalului de Pneumoftiziologie Leon Daniello, precum și cheltuielile legate de proiect, vor fi aprobate în următoarea ședință a forului județean.

 „Prin implementarea acestui proiect, pentru care intenționăm să folosim fonduri europene nerambursabile, dorim să creștem în mod considerabil adresabilitatea acestui spital, astfel încât toți pacienții care apelează la serviciile sale să beneficieze de cele mai bune condiții sanitare”, a adăugat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

Potrivit proiectului tehnic, Ambulatoriul Spitalului de Pneumoftiziologie se va extinde cu un corp nou de clădire, care va fi construit în partea de vest a incintei, cele două obiective urmând a fi conectate prin intermediul unui tunel subteran.

 În urma acestei investiții vor fi amenajate noi spații pentru investigații medicale, săli de tratamente pentru consultații în regim de ambulatoriu, cabinete medicale, precum și spații tehnice și de depozitare.

Proiectul de investiție, cu o valoare totală estimată de 27.

476.

241 lei, TVA inclus, urmează să fie depus pentru finanțare europeană prin Programul Sănătate.

Investiția vine în contextul în care Spitalul de Pneumoftiziologie „Leon Daniello”, situat pe strada B.

P.

Hașdeu la nr.

6, a fost dat în folosință în anul 1897, motiv pentru care spațiile existente, inclusiv Ambulatoriul, nu mai corespund cerințelor actuale, dar și solicitărilor tot mai numeroase venite din partea pacienților.

În perioada 2015 – 2025, investițiile Consiliului Județean în infrastructura medicală din Cluj au depășit 726 de milioane de lei.

Lasă un răspuns