Mamele în concediu de maternitate, veteranii și personalul monahal NU vor mai plăti CASS

Spread the love

   Senatul a adoptat tacit, luni, 24 noiembrie 2025, proiectele inițiate de PSD cu privire la eliminarea obligației de plată a contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS) pentru veteranii și văduvele de război, invalizii, foștii deținuți politici, personalul monahal și, respectiv, pentru mamele aflate în concediu de creștere a copilului.

  Termenul limită pentru dezbaterea și adoptarea acestor proiecte s-a împlinit la 19 noiembrie, iar ele se consideră adoptate tacit.

Inițiativele vor fi transmise Camerei Deputaților, care este for decizional.

În 7 octombrie, Comisiile pentru muncă și sănătate ale Senatului au dat raport favorabil celor două inițiative, asupra cărora urma să se pronunțe și Comisia pentru buget.

Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, a anunțat atunci că PNL nu va susține proiectele PSD și a menționat că nu sunt bani la buget.

Fenechiu a spus că această temă a fost discutată la grupul parlamentar al PNL cu premierul Ilie Bolojan.

„A fost una dintre temele discutate cu premierul.

PNL face parte dintr-o coaliție care are un protocol.

Această problemă a fost rezolvată prin primul pachet, iar PNL va respecta ce s-a decis în coaliție.

Deci, nu votăm cele două proiecte, pentru că prioritatea este bugetul României și scăderea deficitului bugetar.

Premierul ne-a explicat că, într-o înțelegere, noi trebuie să respectăm înțelegerea, indiferent de ce fac ceilalți parteneri ai noștri”, a declarat Fenechiu.

La 8 septembrie, liderul interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat depunerea la Parlament a celor două proiecte, după ce plata CASS a fost introdusă pentru aceste categorii de persoane prin primul pachet de măsuri pentru care premierul și-a asumat răspunderea în Parlament și care a intrat în vigoare.

Lasă un răspuns