Cei mai mulți cred că un copil răsfățat este un copil care are părinți cu mari posibilități financiare, care are munți de jucării și care primește absolut tot ce își dorește.
În realitate nu despre asta este vorba cât despre comportamentul în sine al copilului.
Cum se ajunge la această problemă de comportament, la un copil egocentric, impulsiv, rebel, dominator, agresiv și cu un nivel scăzut de autocontrol? Destul de ușor.
O dată pentru că părinții foarte ocupați din ziua de azi, care abia dacă mai apucă să stea cu copilul, seara, câteva ore, încearcă să umple golul absenței de peste zi fiind extrem de îngăduitori și permisivi.
Copiii au nevoie de limite, iar atunci când părintele este ezitant, aceștia vor căuta metode de a le identifica ei singuri.
Și asta dintr-un motiv cât se poate se simplu: limitele sunt un instrument eficient de cunoaștere a lumii pe care o descoperă și un factor esențial de echilibru.
Copiii forțează adesea nota, tocmai pentru că au nevoie de aceste limite pentru a-și organiza existența.
O altă cauză a răsfățului este reprezentată de abordarea greșită a inevitabilelor crize de furie ale copiilor, în care părintele este dispus să-i ofere orice (și nu e vorba doar de lucruri materiale), numai să se potolească, să tacă, să nu mai țipe, să nu se mai tăvălească pe jos.
Atunci când îi cedezi, copilul crede (și își păstrează și întărește această credință) că lumea se învârtește în jurul lui, că nimic nu-i este interzis, că i se cuvine totul.
Conform Academiei Americane de Pediatrie, a nu impune limite poate determina copilul să se comporte într-un mod egocentric, imatur sau chiar să aibă un temperament narcisist.
Potrivit Psychology Today, copiii care învață că prin crizele și solicitările lor pot obține ceea ce își doresc, nu numai că pot ajunge să conducă familia în adolescență, ci pot să fie egocentrici în relațiile lor ca adulți.
Ei au adesea probleme la serviciu, iar în viața personală creează în mod constant conflicte.
Nimeni nu-și dorește un copil al cărui răsfăț devine o problemă gravă de comportament.
Și-atunci ce este de făcut? Iată câteva sfaturi care pentru a funcționa ar trebui ca părinții să facă echipă și să se susțină unul de celălalt în decizii.
Și în cazul copiilor este ca și în cel al adulților.
Când îi refuzi ceva copilului, trebuie să-i și explici de ce: „Nu îți mai cumpăr încă o mașinuță/păpusă pentru că deja ai destule”, „Nu ieși azi la joacă pentru că ești răcit și îi poți îmbolnăvi și pe prietenii tăi”.
Părinții sesizează imediat comportamentele rele, însă nu le observă sau nu le acordă importanță celor bune.
Lăudându-i-le pe acestea din urmă, îi vei transmite copilului că un comportament pozitiv aduce un rezultat pozitiv.
„Ai fost minunat când l-ai lăsat și pe X să se joace cu jucăriile tale/i-ai dat din biscuiții tăi”.
H3: Nu te scuza când nu-i poți face pe plac Sigur că este bine să spui „Îmi pare rău” atunci când ți-ai pierdut răbdarea și ai avut o ieșire exagerată, necontrolată, dar nu trebuie să-i arăți că ai remușcări pentru că nu i-ai putut cumpăra ceva ce ținea cu orice chip să aibă.
Corect este să îi arăți că empatizezi cu el, cu faptul că este dezamăgit, pentru că asta arată că îi respecți sentimentele.
„A ajuta un copil să accepte că nu va obține tot ce își dorește este o lecție importantă de viață”, este de părere psihiatrul american Karen Ruskin.
În trecut nu era nimic neobișnuit ca educatorii, învățătorii, profesorii, să-l certe pe copil când depășea limite.
Mulți părinți acum dezaprobă acest lucru, susținând că doar ei au acest drept.
Doar că părinții, în general, nu pun sau nu recunosc limitele.
.
.
Nu este nimic greșit ca un alt adult să corecteze un comportament inadecvat, atâta vreme cât o face corect și în limite rezonabile.
Un copil care face o criză de furie pentru că trebuie să plece dintr-un loc de joacă sau care se tăvălește în mijlocul magazinului pentru că nu i se cumpără ceea ce dorește, crează momente provocatoare pentru părinte.
Dacă, atunci când copilul țipă, ne îndreptăm atenția spre noi, în interior, și tăcem, privindu-l cu blândețe, nu se mai iscă război.
După ce trece furtuna, e musai să fie dezbătută atât problema care a declanșat criza cât mai ales aceea a așteptărilor, a nevoilor și a emoțiilor amândurora, spune pentru totuldespremame.
ro psihologul Vistiana Long.
Una dintre cele mai bune modalități de a evita problemele este să fii empatic cu nevoile copilului, așa încât să știe că îți pasă.
Așteaptă cu răbdare să se încheie criza, să se calmeze, și oferă-i opțiuni (o îmbrățișare, o gustare etc).
Este important să pui accent pe lucrurile pozitive, să-i spui mai degrabă ce să facă, decât ce să nu facă.
Corectându-l cu o afirmație pozitivă se va simți mai respectat.
Este în avantajul părintelui din punct de vedere al consumului de energie, să știe ce bătălii poate câștiga și în care nu va avea succes, lăsându-i copilului „portița” prin care să devină învingător.
Degeaba îl vei avertiza că dacă se comportă urât la locul de joacă nu veți mai merge acolo, dacă a doua zi, a treia zi, exact acolo veți merge.
În schimb, dacă ești consecvent, în curând copilul „va învăța lecția” și îți va respecta regulile.
Când vor ceva, copiii insistă fie până părintele cedează, fie până când constată că acesta se menține ferm pe poziție și nu mai are rost să continue.
Dacă, în mod excepțional, ești nevoit să-ți încalci propriile reguli, explică-i clar de ce faci o excepție.
Cei mici tind să fie impulsivi, dar învățându-i să aibă răbdare vor începe să învețe să aștepte când își doresc ceva.
Un simplu exercițiu: sunteți în magazin, cere să-i cumperi ceva, aproape că îi iei lucrul acela, dar chiar înainte să îl pui în coș ridici degetul și spui: „Stai! Așteptă o secundă!”, după care te întorci și te prefaci că ai uitat să mai iei ceva, și cauți.
După câteva secunde îi dai copilului lucrul dorit și îl lauzi că a avut răbdare să aștepte.
Din nou, și în acest caz, puterea exemplului contează.
Caută ocazii în care copilul să te vadă având răbdarea de a aștepta lucrurile pe care ți le dorești.
Sursa foto: Dreamstime.
com
