Administrația locală investește 1,1 milioane de lei pentru instalarea detectoarelor automate de gaz în cele 661 de locuințe sociale și de necesitate aflate în proprietatea municipiului.
Măsura a fost anunțată de primarul Emil Boc în deschiderea ședinței de Consiliu Local.
Proiectul a fost introdus în regim de urgență pe ordinea de zi:„În urma avertizării de către cei de la gaz, cu privire la faptul că aceste locuințe sociale nu au amplasate detectoare automate de gaz, printr-un efort colectiv am căutat o soluție astfel încât să alocăm 1.
100.
000 de lei pentru a putea amplasa detectoarele automate de gaz în toate locuințele pe care le are Primăria.
Administrația locală are 661 de locuințe sociale și de necesitate în patrimoniu”, a anunțat edilul Clujului.
„Ne comportăm ca proprietari, potrivit Codului civil, pentru că sunt în proprietatea municipiului.
Iar un alt motiv ține de siguranță: vine iarna, știm tragediile care au avut loc din cauza scurgerilor de gaze.
Cred că este un gest de repsonsabilitate din partea noastră să dotăm proprietățile pe care le avem cu aceste deteactoare de gaz”, a explicat Emil Boc.
Costul amplasării unui detector automat de gaz este de 1.
591,56 lei/buc cu TVA, pentru apartament și de 2.
438,51 lei/buc cu TVA pentru casele de scară, la care se adaugă un cost de 400 de lei taxa de închidere/deschidere instalație alimentare cu gaz care se achită către furnizorul de gaze naturale, potrivit proiectului de hotărâre supus aprobării.
„Sunt sume pe care cei care locuiesc în aceste locuințe sociale nu și le pot permite.
În aceste condiții, devenim proactivi și încercăm să evităm niște tragedii, care se pot întâmpla din cauza scurgerilor de gaze.
Din acest motiv am venit cu acest proiect suplimentar”, a argumentat primarul Emil Boc.
Recent, Primăria Cluj-Napoca a emis autorizația pentru realizarea unui nou imobil de locuințe sociale, pe strada Sobarilor, cu un total de 35 de apartamente.