România a obținut vineri o evaluare pozitivă în Grupul de lucru pentru integritate publică al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).
Secretariatul și statele membre ale OCDE au apreciat progresele făcute de România, în special cele două inițiative legislative privind restricțiile pre și post-angajare în instituțiile publice, respectiv Registrul Unic de Transparență a Intereselor.
Delegația României care a participat la Grupul de lucru al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică pentru integritate publică a fost condusă de președintele Senatului, clujeanul Mircea Abrudean.
„Rezultatele confirmă angajamentul nostru de a implementa reforme legislative și administrative menite să întărească responsabilitatea și încrederea publică în instituțiile statului,” a declarat Mircea Abrudean.
În perioada următoare accentul din partea Organizației va fi pus pe continuarea implementării măsurilor de reformă adoptate, aflate pe un parcurs bun, în acord cu principiile și standardele OCDE, astfel că e importantă continuarea implementării măsurilor deja adoptate, arată Abrudean.
„Succesul de astăzi este rezultatul unei munci de echipă.
Le mulțumesc colegilor din Parlament care au înțeles importanța adoptării pachetului legislativ pentru România, mulțumiri premierului Ilie Bolojan pentru determinare, precum si colegilor mei: Ștefan Radu Oprea, secretar general al Guvernului, Radu Marinescu, ministrul Justiției, Violeta Alexandru, președintele Comisiei speciale parlamentare comune pentru aderarea la OCDE, Luca Niculescu, coordonatorul național pentru aderarea României la OCDE, Agenției Naționale de Integritate și experților din echipele de lucru comune din ministere,” a declarat președintele Senatului, Mircea Abrudean.
„Un pas înainte care confirmă că România este pe drumul cel bun,” a declarat și secretarul de stat pentru aderarea la OCDE, Luca Niculescu.