Ministerul Educației și Cercetării monitorizează „atent” cazurile de comportamente inadecvate în școli și, acolo unde este necesar, vor fi introduse măsuri suplimentare, cu celeritate, inclusiv pe baza feedbackului primit din partea celor din domeniul educației, a declarat vineri ministrul Daniel David.
„Ministerul a creat contextul legal pentru a preveni și pe cât posibil elimina orice formă de violență sau comportament disfuncțional în cadrul școlii – instrumente complementar-corective recente sunt «butonul roșu» și admiterea sesizărilor anonime – și vă încurajez să implementați acest cadru în fiecare școală, astfel încât fiecare actor al educației să se simtă protejat și să vină cu încredere și plăcere în mediul educațional.
Noi monitorizăm atent astfel de fenomene, iar acolo unde trebuie că adăugăm măsuri noi, o vom face cu celeritate, inclusiv pe baza feedbackului primit din partea oamenilor educației”, a afirmat Daniel David, potrivit unui comunicat al Ministerului Educației.
Daniel David a spus că, deși, în general, relațiile dintre actorii din educație – elevi, profesori și părinți – sunt bune, observă prea des în spațiul public comportamente disfuncționale între acești actori.
„Educația modernă, al cărei rol este de a forma competențe relevante, se co-creează în ecosisteme educaționale complexe, unde la bază avem triada elev-profesor-părinte: aceasta funcționează într-un cadru mai general, care include autoritățile (locale/naționale) și mediul socio-economic.
Dar «co-crearea» nu înseamnă că avem același rol, ci că rolurile complementare trebuie să interacționeze eficient în beneficiul copiilor și al sistemului educației.
Deși, în general, relațiile între acești actori sunt bune, observ în spațiul public prea des și comportamente disfuncționale între acești actori.
Știu că presiunea socială (conflicte/polarizări/exprimări și manifestări publice inadecvate/atitudini extremiste) este mare, iar aceasta influențează și școala, dar noi trebuie să fim model pentru societate, și nu invers!”, a transmis Daniel David.