Actualitate
miercuri, 5 noiembrie 2025, 12:05
Serviciile secrete din Coreea de Sud: Phenianul e gata să facă un test nuclear major imediat ce Kim Jong Un dă ordinul
Alexandra Coșlea
HotNews.ro
Share
Kim Jong Un și militari nord-coreeni. Sursă foto: STR / AFP / Profimedia
Kim Jong Un ar putea efectua în scurt timp un test nuclear la Punggye-ri, singurul poligon cunoscut pentru astfel de încercări din Coreea de Nord, dacă ar decide acest lucru, a anunțat agenția de informații militare a Coreei de Sud, potrivit agenției de știri Yonhap, citată de Reuters.
Agenția de Informații a Apărării de la Seul a mai afirmat că Phenianul dă semne că se pregătește să lanseze noi sateliți spioni cu sprijinul tehnic al Rusiei, pentru a obține sateliți de recunoaștere cu o rezoluție mai mare decât cei existenți, a relatat Yonhap.
Agenția de Informații a Apărării nu a putut fi contactată imediat pentru a comenta, precizează Reuters.
Kim Jong Un a declarat într-un discurs surpriză ținut în luna septembrie că țara sa își va mări exponențial stocul de arme nucleare.
Coreea de Nord a declarat în luna octombrie că a testat cu succes „un nou sistem de arme de ultimă generație” care include rachete hipersonice, ca parte a unui program de apărare menit să sporească capacitatea de descurajare strategică împotriva inamicilor, conform Reuters.
Două rachete hipersonice au fost lansate dintr-o regiune din apropierea capitalei, Phenian, și au lovit o țintă din nord-estul țării, a relatat agenția de știri de stat KCNA.
Sursa citată nu a menționat dacă liderul nord-coreean Kim Jong Un a fost prezent la test. Coreea de Nord a dezvoltat rachete hipersonice concepute pentru a evita sistemele de apărare antirachetă ale țintei.
Armata sud-coreeană a declarat atunci că Phenianul a lansat ceea ce par a fi mai multe rachete balistice cu rază scurtă de acțiune.
Sursa: Hotnews
Articol procesat cu AI pentru pagina1.ro