Tânărul de 14 ani ar fi profitat de fetița de 4 ani în Cetatea Alba Carolina din municipiul Alba Iulia.
„În esenţă, s-a reţinut că, în seara zilei de 06.
09.
2025, aflându-se în Cetatea Alba Carolina din municipiul Alba Iulia, inculpatul a efectuat un act sexual oral asupra unei minore în vârstă de 4 ani, profitând de imposibilitatea acesteia de a-şi exprima voinţa.
Expertiza medico-legală psihiatrică din data de 30.
09.
2025, obligatorie în vederea antrenării răspunderii penale a unui minor cu vârsta între 14 şi 16 ani, a concluzionat că inculpatul minor prezenta un discernământ diminuat la data comiterii faptei de care este acuzat”, se arată într-un comunicat dat publicităţii, joi, 2 octombrie 2025, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba.
Băietul a fost reținut marți, 30 septembrie 2025, iar iar ieri, miercuri, 1 octombrie 2025, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Alba Iulia a emis pe numele său mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Citiți monitorulcj.
ro și pe Google NewsFoto: depositphotos.
comCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.
ro
