Președintele Nicușor Dan spune că are certitudinea că fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a fost omul Moscovei.
În același timp, președintele consideră că Parchetul General a realizat un rechizitoriu care „dă dovezi clare” în privința implicării Rusiei în alegerile din noiembrie 2024.
„Ce s-a discutat în 6 decembrie (2024 – data anulării alegerilor – n.
red.
) este un element dintr-o imagine de ansamblu și nu este cel mai relevant.
Atunci s a vorbit, de exemplu, de influența unui actor statal și părea la momentul că-i ceva care cade din cer așa fără nicio probă reală.
În momentul ăsta noi avem TikTok care spune: A fost influența unui actor statal.
TikTok, o rețea socială foarte, foarte mare, deținută de statul chinez, și spune: a fost un actor statal, care evident că nu poate să fie decât Rusia.
Deci, de atunci până acum, nu numai prin cercetări ale statului român (.
.
.
) ni s-au deschis tuturor ochii privind în ansamblu ce se întâmplă în lume, lucrurile sunt tot mai clare”.
a spus șeful statului la Digi 24, citat de Agerpres.
roÎntrebat dacă au fost instituții implicate, el a răspuns: „Știu niște lucruri, dar prefer să nu dau răspunsul în momentul acesta”.
În schimb, președintele a adăugat: „Ce pot să spun în momentul ăsta este că Călin Georgescu n-a fost așa un.
.
.
cum să zic.
.
.
un călăreț singuratic care a avut așa o viziune care și care această viziune a convins 2 -3 milioane de oameni, ci a avut în spate o rețea din care au făcut parte niște români cu bani”.
Nicușor Dan l-a descris pe candidatul de la prezidențialele anulate ca pe „cineva care are această vocație de salvator de multă vreme și la un moment dat în spatele lui s-au aliniat niște niște oameni”.
Întrebat dacă sursa acestui „proiect” a fost Moscova, Nicușor Dan a răspuns: „Exact.
Faptul că alegerile din România puteau să fie influențate de Rusia este deja foarte grav și asta e dovedit”.
Întrebat dacă Călin Georgescu a fost „omul rușilor la alegerile prezidențiale de anul trecut”, Nicușor Dan a răspuns: „Da”.
El a afirmat că „existau informații despre Călin Georgescu pe care serviciile noastre le aveau, însă modalitatea tehnologică folosită a fost într-atât de surprinzătoare pe o perioadă de timp foarte scurtă, două săptămâni astfel încât ei nu au avut abilitatea, competența să intervină în acest interval scurt”.
