Bani europeni pentru Spitalul de Recuperare din Cluj-Napoca

Spread the love

 Consiliul Județean Cluj a fost notificat oficial în legătură cu faptul că proiectul care vizează „Reabilitarea energetică pentru corpul A de clădire al Spitalului Clinic de Recuperare Cluj-Napoca” a fost selectat spre finanțare.

„Ceea ce urmărim să realizăm prin intermediul acestei investiții, pe care ne dorim să o demarăm în cel mai scurt timp posibil, este atât reducerea costurilor, cât și creșterea gradului de confort al pacienților.

Facem tot ceea ce ține de noi pentru ca spitalele clujene să beneficieze de cele mai moderne dotări și de infrastructura optimă de realizare a unui act medical de cea mai bună calitate”, a declarat președintele CJ Cluj, Alin Tișe.

Principalele lucrări constau în reabilitarea termică a elementelor de anvelopă a clădirii, înlocuirea instalației termice interioare, dotarea cu ventiloconvectoare care vor asigura confortul termic, precum și schimbarea corpurilor termice pentru blocul operator.

Conform reprezentanților CJ Cluj, investiția de la nivelul principalului corp de clădire, corpul A, mai vizează introducerea unui nou sistem de furnizare a apei calde menajere, cu panouri solare și acumulatoare, instalarea de panouri fotovoltaice ca sistem alternativ de producere a energiei electrice și refacerea finisajelor interioare în zonele de intervenție.

Corpul A, cu regimul de înălțime D+P+9E, este destinat spitalizării continue în specialitățile cardiologie, neurologie, balneologie, reumatologie, ortopedie-traumatologie, chirurgie plastică şi reparatorie și chirurgie generală, serviciile medicale fiind oferite unui număr mediu de 12.

000 de pacienţi spitalizaţi anual pe cele 403 paturi.

Spitalul Clinic de Recuperare din Cluj-Napoca este singurul cu acest profil din Transilvania și unul din cele doar două unități medicale multidisciplinare de acest tip din țară.

Proiectul are o valoare totală de 16.

259.

939,49 lei, cu T.

V.

A.

inclus, și a fost depus spre finanțare din fonduri europene nerambursabile prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027.

Citiți monitorulcj.

ro și pe Google News   CITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns