În județul Cluj au fost trei medii de zece, obținute la: Școala Gimnazială „Ioan Bob” Cluj-Napoca; Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu” Cluj-Napoca; Liceul Teoretic „Elf” Cluj-Napoca.
Următoarea cea mai mare medie a fost 9.
97 și a fost obținută șapte școli din Cluj.
La nivel național, examenul a fost susținut de 152.
233 de absolvenți ai clasei a VIII-a (din totalul celor 159.
229 de absolvenți înscriși), context care a generat o rată de participare de 95,6%, situată, practic, la aceleași valori consemnate în ultimii 5 ani.
Au obținut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci) 126.
495 de elevi (83,1%).
75 de absolvenți de gimnaziu au încheiat examenul cu media 10 (zece).
Rezultatele au fost afișate/publicate pe baza codului unic alocat și comunicat fiecărui candidat, în acord cu prevederile specifice din Regulamentul general privind protecția datelor personale (GDPR).
Lucrările scrise pot fi vizualizate astăzi, între orele 14.
00 – 18.
00, interval în care pot fi depuse și contestațiile.
Acest proces se derulează și în perioada 4 – 5 iulie.
Elevii pot solicita vizualizarea lucrării/lucrărilor, potrivit procedurii aprobate de către Comisia Națională.
La vizualizarea lucrării/lucrărilor, elevii trebuie să fie însoțiți obligatoriu de un părinte/reprezentant legal.
Depunerea contestațiilor nu este condiționată de vizualizarea lucrărilor, însă în situația în care se optează pentru contestarea notei/notelor, elevii completează, semnează și depun/transmit și o declarație-tip în care se menționează că sunt informați cu privire la faptul că nota rezultată în urma reevaluării poate modifica nota inițială, prin creștere sau descreștere, după caz.
Documentele sunt semnate și de către părinții/reprezentanții legali ai elevilor.
Rezultatele finale vor fi afișate joi, 10 iulie.
