Activiştii pentru protecţia animalelor au protestat faţă de reluarea luptelor cu tauri în Mexico City după aproape doi ani.
Oraşul a organizat duminică prima sa coridă din 2022, potrivit BBC.
Sursa foto: AP Arena de tauri din Mexico City este cea mai mare din lume şi duminică a fost plină.
Lângă arenă, s-au adunat numeroşi protestatari.
„Tortura nu este artă, nu este cultură”, au strigat demonstranţii.
Ei au purtat măşti de taur şi s-au vopsit în roşu.
Un judecător mexican a dispus suspendarea pe perioadă nedeterminată a practicii care datează din secolul al XVI-lea în Mexic, fiind de acord cu activiştii pentru drepturile animalelor.
Luna trecută, Curtea Supremă a revocat decizia ceea ce ar putea deschide o lupta juridică pe termen lung.
Asta deoarece judecătorii s-au pronunţat doar pe aspectele tehnice şi încă nu au decis asupra fondului cauzei.
Vezi mai multe articole din categoria externe Preşedintele mexican Andrés Manuel López Obrador a propus un referendum privind viitorul luptelor cu tauri în Mexico City.
Aproximativ 250.
000 de tauri sunt ucişi în lupte la nivel global în fiecare an, conform Humane Society International.
Luptele cu tauri sunt încă legale în multe zone din Mexic, dar şi în Franţa, Portugalia, Columbia, Venezuela, Peru şi Ecuador.
Practica este legală şi în Spania, dar unele administraţii locale au interzis-o.