Peste 300.000 de credincioși, la pelerinajul de Rusalii de la Șumuleu Ciuc!

Spread the love

  Peste 300.

000 de credincioşi sunt aşteptaţi sâmbătă la Şumuleu Ciuc, în judeţul Harghita, pentru a lua parte la cel mai mare eveniment religios din Europa Centrală şi de Est – tradiţionalul pelerinaj de Rusalii.

  Evenimentul atrage an de an coloane nesfârşite de pelerini din toate regiunile României, dar şi din afara graniţelor, în special din Ungaria și diaspora maghiară, veniţi să se roage şi să participe la momentele de profundă încărcătură spirituală organizate aici.

În acest an, prezenţa preşedintelui Ungariei, Sulyok Tamás, conferă un plus de importanţă pelerinajului.

Acesta a sosit deja la Şumuleu Ciuc, urmând ca ulterior să se deplaseze şi în localitatea Praid.

Acolo, oficialul ungar se va întâlni cu localnici afectați de  inundațiile din ultimele săptămâni.

Într-un gest de solidaritate fără precedent, organizatorii pelerinajului au decis ca, în premieră, să organizeze o campanie de donații în cadrul evenimentului religios.

Fondurile strânse vor fi direcţionate către comunităţile afectate de recentele inundaţii devastatoare din judeţul Covasna, oferind astfel sprijin concret celor care se confruntă cu pierderi materiale și dificultăți majore.

Conform programului oficial, punctul culminant al zilei de sâmbătă este Sfânta Liturghie, oficiată la ora 12:30, la Sfântul Altar amplasat în şaua dintre Munţii Şumuleul Mic şi Şumuleul Mare.

Seara, de la ora 18:00, credincioşii sunt invitaţi să participe la slujba specială şi la noaptea de veghe care va avea loc în Bazilica Franciscană de la Şumuleu Ciuc – un moment de reculegere şi rugăciune colectivă, încărcat de spiritualitate şi emoţie.

Pelerinajul de la Şumuleu Ciuc are o istorie de peste 450 de ani, în centrul său fiind statuia făcătoare de minuni a Fecioarei Maria, aflată în biserica franciscană.

Legenda spune că în anul 1567 principele Transilvaniei, Ioan Sigismund, ar fi încercat să le impună unitarianismul credincioşilor romano-catolici din scaunele secuieşti Ciuc, Gheorgheni şi Caşin şi oamenii spun că doar cu ajutorul statuii făcătoare de minuni au reuşit să se opună şi să îşi păstreze credinţa strămoşească.

De atunci, în fiecare an, în sâmbăta Rusaliilor, catolicii din întreaga lume, majoritatea de limbă maghiară, vin în pelerinaj la Biserica Sfintei Fecioare Maria din Şumuleu Ciuc.

Sanctuarul marian de la Şumuleu Ciuc a fost vizitat, pe 1 iunie 2019, de Papa Francisc, cu acest prilej fiind scoasă din biserică statuia făcătoare de minuni a Maicii Domnului, pentru prima dată după cel de-al Doilea Război Mondial.

Fostul suveran pontif a oficiat atunci o slujbă închinată Fecioarei Maria şi a oferit un trandafir de aur Sanctuarului marian, aşa cum face când merge în locurile de pelerinaj dedicate Maicii Domnului.

Citiți monitorulcj.

ro și pe Google News CITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns