Funeraliile Papei Francisc vor avea loc sâmbătă 26 aprilie la ora 10:00 a.
m.
(8:00 GMT), la Bazilica Sfântul Petru, potrivit informării făcute de Vatican, citate de Agerpres.
roCeremonia, la care se așteaptă să participe șefi de stat din întreaga lume, va fi oficiată de decanul Colegiului Cardinalilor, Giovanni Battista Re.
La final sicriul va fi dus la Bazilica Santa Maria Maggiore (Sfânta Maria cea Mare) pentru înmormântare, după cum a scris pontiful argentinian în testamentul său.
Președintele interimar Ilie Bolojan va participa la funeraliile Papei Francisc, a informat, marți, Administrația Prezidențială.
Suveranul Pontif a murit luni, în a doua zi de Paște, în urma unui accident vascular cerebral.
Mii de credincioși s-au strâns luni seara în piața San Pietro, în fața Bazilicii San Pietro, biserica episcopală a Romei, pentru o slujbă de pomenire în memoria Sfântului Părinte Francisc.
Francisc, primul papă latino-american, a declarat în testamentul său că dorește să fie înmormântat într-o capelă din Bazilica Sfânta Maria cea Mare și într-un mormânt simplu.
Citiți monitorulcj.
ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.
ro
