Olimpiadele naționale școlare: 23 de elevi clujeni, calificați la cele trei etape naționale, organizate în județul Cluj

Spread the love

  În aceste zile, județul Cluj găzduiește etapele naționale a trei olimpiade școlare, cuprinse în Calendarul olimpiadelor și competițiilor școlare, aprobat de Ministerul Educației și Cercetării.

Aceste competiții, la care participă elevi din toate județele țării, vor reuni la Cluj-Napoca și în municipiul Câmpia Turzii un număr impresionant de elevi participanți, de profesori însoțitori și de cadre didactice, desemnate a face parte din comisiile centrale de evaluare a probelor scrise și orale.

592 de elevi calificați, din toate județele țării, 80 de profesori însoțitori ai elevilor  participanți și 90 de cadre didactice desemnate în comisiile centrale de evaluare a probelor scrise și orale vor fi prezenți în județul Cluj, cu prilejul organizării acestor etape naționale ale olimpiadelor școlare, în perioada 23 aprilie – 4 mai 2025.

Potrivit informării publicate de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Cluj, infrastructura școlară și logistica necesare desfășurării probelor scrise și orale, din cadrul etapelor naționale ale olimpiadelor școlare care se desfășoară în județul Cluj, sunt asigurate de unitățile de învățământ preuniversitar nominalizate drept centre de concurs, după cum urmează:•Colegiul Tehnic „Victor Ungureanu” Câmpia Turzii – Olimpiada din aria curriculară „Tehnologii”, pentru Domeniul Industrie textilă și pielărie, 23-27 aprilie 2025, la care participă 22 de elevi, din clasele a XI-a și a XII-a, din 11 județe ale țării;•Colegiul Național „George Barițiu” Cluj-Napoca – Olimpiada națională pentru disciplinele socio-umane, 24-27 aprilie 2025, organizată la disciplinele filosofie, economie, psihologie, sociologie, logică și educație socială, la care participă 390 de elevi, 76 elevi de gimnaziu și 314 elevi de liceu;•Liceul Greco-Catolic „Inochentie Micu” Cluj-Napoca – Olimpiada națională de religie, cultele romano-catolică, limba română și greco-catolică, 30 aprilie – 4 mai 2025, la care participă 191 de elevi, 88 elevi de gimnaziu și 103 elevi de liceu.

Județul Cluj este reprezentat la aceste olimpiade naționale prin cei 23 de elevi calificați, la cele trei etape naționale, organizate în această perioadă în județul nostru.

„Îi felicit pe toți pentru performanța de a se fi calificat la aceste etape naționale și adresez mulțumiri partenerilor instituționali, precum și sponsorilor care au contribuit la șederea olimpicilor în condiții deosebite în județul nostru și la petrecerea într-un mod plăcut și util a timpului liber pe care îl au la dispoziție.

 În speranța că experiențele trăite la Cluj-Napoca vor fi unele memorabile, care îi vor determina să revină în municipiul nostru, ca studenți la prestigioasele universități clujene sau ca turiști, le urez tuturor participanților să fie inspirați, să creadă în șansa lor și să se lase provocați de tot ceea ce experința participării la o etapă națională a olimpiadelor școlare implică!”, a declarat Marinela Marc, inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Cluj.

Ulterior desfășurării probelor scrise și a celor orale, elevii participanți vor vizita, în tururi ghidate centrul orașului, precum și diverse obiective turistice și culturale din municipiul  Cluj-Napoca și din județul Cluj, precum: Grădina Botanică „Alexandru Borza” Cluj-Napoca, Muzeul de Istorie al Transilvaniei, Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Parcul Etnografic Național „Romulus Vuia” Cluj-Napoca, Catedrala Greco-Catolică „Schimbarea la Față” Cluj-Napoca, Salina Turda și Cheile Turzii.

Etapele naționale ale olimpiadelor școlare sunt desfășurate la Cluj în urma parteneriatului dintre Ministerul Educației și Cercetării, a Universității „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, Facultatea de Istorie și Filosofie, Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, precum și a Consiliului Județean Cluj, a Primăriei și Consiliului Local al Municipiului Cluj-Napoca, a Primăriei și Consiliului Local al Municipiului Câmpia Turzii, precum și a Episcopiei Române Unite cu Roma Greco-Catolice, de Cluj-Gherla.

Citiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsFoto: Depositphotos.

comCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns