A fost inaugurat noul sediu al Facultății de Drept (UBB Cluj). Daniel David: „Am început acest proiect pentru a asigura infrastructura modernă necesară”

Spread the love

  Studenții Facultății de Drept a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) vor învăța în spații complet noi după ce noul sediu al facultății, situat pe str.

Traian Moșoiu nr.

10-12, a fost inaugurat luni, 14 aprilie 2025.

 Noul sediu al Facultății de Drept reprezintă una din investițiile majore ale UBB, clădirea fiind modernizată din fonduri proprii și din fondurile europene alocate, în cadrul Programului Regional Nord-Vest 2021-2027, proiectului cu titlul Restructurare, reabilitare, modificări interioare și schimbare de destinație Corp C2 din hotel în spatii de învățământ.

 În urma acestor investiții, studenții Facultății de Drept vor beneficia de spații didactice și de cercetare moderne – 3 amfiteatre (dintre care unul cu o capacitate de 400 de locuri, celelalte cu aproximativ 200 de locuri), 4 săli de curs cu peste 50 de locuri, 18 săli de seminar cu câte 27 locuri -, o sală de conferințe, o sală de lectură cu 100 de locuri, precum și de spații moderne pentru biblioteca facultății și birouri.

 „Am început acest proiect pentru a asigura infrastructura modernă necesară astăzi pentru două domenii de top din UBB, și anume drept și psihologie.

Astfel, Facultatea de Drept va avea un nou sediu, iar Psihologia se va extinde în clădirea eliberată de Facultatea de Drept de pe strada Avram Iancu”, declară rectorul ales al UBB, ministrul Educației și Cercetării, prof.

univ.

dr.

psih.

Daniel David.

 De asemenea, rectorul interimar al UBB,prof.

univ.

dr.

Adrian  Petrușel, punctează că „Universitatea noastră urmărește permanent să le ofere studenților  și cadrelor didactice un cadru în care să se dezvolte, să aibă condițiile optime pentru a face performanță la nivel academic, dar și pentru a-și constitui o comunitate unită și durabilă.

Iar pentru aceasta au nevoie nu doar de cadre didactice bine pregătite, ci și de spații în care să studieze, să cerceteze, să se dezvolte și să interacționeze”.

 La rândul său, președintele Senatului UBB, prof.

univ.

dr.

Florin Streteanu, subliniază că „Facultatea de Drept a UBB, una dintre cele mai performante din România, avea nevoie de un spațiu care să se ridice la cele mai înalte standarde și să le ofere membrilor ei aceleași condiții pe care le au și stuenții și profesorii din marile facultăți de drept ale lumii”.

Obiectivul general al proiectului de realizare a noului sediu a vizat dezvoltarea unei infrastructuri educaționale moderne și performante prin îmbunătățirea și dezvoltarea infrastructurii educaționale prin reabilitarea, restructurarea, refuncționalizarea și dotarea clădirii în vederea creării de amfiteatre, săli de curs, seminar și conferințe, biblioteci, spații administrative etc.

 „Studenții vor beneficia astfel de condiții de studiu mai atractive si vor fi mult mai motivați să continue și să finalizeze studiile universitare la un nivel cât mai ridicat.

Investițiile realizate, indispensabile creării unui mediu educațional stimulativ, au ca scop creșterea capacității si performantei instituționale a Facultății noastre și implicit a Universității Babeș-Bolyai de a furniza servicii educaționale la un nivel ridicat de calitate pentru un număr cât mai mare de studenți”, adaugă decanul Facultății de Drept a UBB, conf.

univ.

dr.

Șerban Diaconescu.

 Noul spațiu asigură condițiile necesare de calitate, dar și incluzive desfășurării procesului de predare, inclusiv formării la distanță și online, precum și activităților conexe acestuia.

Investițiile în dezvoltarea infrastructurii educaționale în învățământul universitar contribuie la asigurarea accesului la medii de învățare care sprijină dezvoltarea personală, coeziunea socială și dezvoltarea sustenabilă.

Pe termen lung, se urmărește crearea unui spațiu al învățământului superior incluziv, inovator, interconectat și atractiv, iar pe termen scurt atenția este orientată către intensificarea implicării universităților în societate, creșterea finanțării educației, intensificarea digitalizării educației și creșterea rolului acesteia în atingerea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă ale Organizației Națiunilor Unite (SDGs), până în 2030.

Valoarea totală a contractului de finanțare este de 32.

855.

946,41 lei, din care valoarea eligibilă nerambursabilă din partea UE și din bugetul național se ridică la 31.

721.

219,6 lei.

 

Lasă un răspuns