51.000 de euro pentru idei verzi: tinerii care reinventează Clujul vor fi premiați

Spread the love

  Premierea va avea loc începând cu ora 14:00, la Casino Centrul de Cultură Urbană, Parcul Central „Simion Bărnuțiu” Cluj-Napoca.

Este vorba despre premierea studenților care au participat la proiectul „Climate-Neutral and Smart Cities: Planning, Piloting, Inspiring”.

 Fiecare partener implicat va prezenta rezultatele obținute în proiect, împărtășind soluțiile inovative și progresul realizat în direcția atingerii obiectivelor de neutralitate climatică.

De asemenea, va fi o oportunitate de a discuta despre impactul acestor rezultate asupra comunității locale și asupra ecosistemului european implicat.

Proiectul are ca scop explorarea unor noi modalități de a atinge neutralitatea climatică prin învățare și schimbări de comportament conduse de tineri, pe baza schimbului de cunoștințe și bune practici între ecosisteme relevante din România, Islanda și Norvegia.

În anul 2022, municipiul Cluj-Napoca a fost ales în cadrul Misiunii Comisiei Europene „100 de orașe inteligente și neutre din punct de vedere climatic până în 2030”, asumându-și direcția clară de accelerare a neutralității climatice.

OBIECTIVEÎn data de 17 ianuarie a avut loc evenimentul Tehnologie pentru Climă, un proiect de dezvoltare inovativă IT, activitate coordonată de către Municipiul Cluj-Napoca și Universitatea Babeș-Bolyai în cadrul căruia au fost prezentate și premiate soluțiile inovative propuse de echipe interdisciplinare de studenți de la Universitatea Babeș-Bolyai (Facultățile de Matematică-Informatică, Geografie și Știință și Ingineria Mediului), care au colaborat cu studenți ai Universității din Oslo, Facultatea de Arhitectură și Design – parteneri în proiect.

Cele 8 echipe, formate din 60 de studenți, au identificat soluții creative la cele două provocări principale:Două dintre aceste echipe au trecut în etapa următoare, iar luni, 14 aprilie 2025 va avea loc prezentarea rezultatelor finale, respectiv acordarea premiilor I și II.

Aceste soluții au ca scop sprijinirea eforturilor orașului Cluj-Napoca pentru atingerea neutralității climatice.

Premiile acordate de către Primăria Cluj-Napoca pentru activitatea „Tehnologie pentru Climă” sunt în valoare de 18.

000 de euro și urmează să fie înmânate studenților.

O altă activitate la care Primăria Cluj-Napoca acordă premii în valoare de 33.

000 Euro este Com’ON Cluj-Napoca Green Mission 2030, lansat în data de 28 ianuarie 2025.

ComON Cluj-Napoca Green Mission 2030 urmărește să aducă în prim-plan creativitatea și ideile inovatoare ale tinerilor, contribuind la redefinirea modului în care comunitatea poate influența acțiunile instituțiilor publice, companiilor și organizațiilor.

Programul sprijină tinerii să-și dezvolte competențele, abilitățile și o atitudine responsabilă față de mediul înconjurător.

Lasă un răspuns