Polițiștii clujeni au efectuat, miercuri, mai multe percheziții la persoane bănuite de delapidare.
Potrivit IPJ Cluj, printre persoanele vizate este și un reprezentant al unei autorități publice din Corneşti.
„În cursul acestei dimineți, 9 aprilie a.
c.
, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Cluj – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice Cluj, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gherla, pun în executare 6 mandate de percheziție domiciliară, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de delapidare în formă în formă continuată, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Activitatea ilicită ar fi fost săvârșită de un reprezentant al unei autorități publice din comuna Cornești.
De asemenea, sunt puse în aplicare și 3 mandate de aducere pe numele unor persoane de interes în cauză.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, a transmis IPJ Cluj.
