Kremlinul a salutat duminică schimbarea politicii externe a SUA sub preşedinţia lui Donald Trump, afirmând că viziunea americană „coincide în mare măsură” cu cea a Rusiei asupra lumii.
Trump a schimbat radical politica americană privind Ucraina în ultimele săptămâni şi a căutat o abordare mai conciliantă faţă de preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, preluând punctele de vedere ale Moscovei şi acuzându-l recent pe Volodimir Zelenski de obstrucţionarea eforturilor de soluţionare a conflictului declanşat de invazia neprovocată a lui Putin, scrie Politico.
„Noua administraţie (americană – n.
r.
) schimbă rapid toate configuraţiile politicii externe.
Acest lucru coincide în mare măsură cu viziunea noastră”, a declarat duminică purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, într-un videoclip publicat pe Telegram.
Comentariile sale vin în timp ce liderii europeni încearcă să remedieze o ruptură tot mai mare între Kiev şi Washington, după ce o întâlnire între Trump şi Zelenski la Casa Albă a degenerat vineri într-o dispută publică.
Vezi mai multe articole din categoria externe Peskov a salutat, de asemenea, decizia SUA de a susţine o rezoluţie a ONU în care se abţine să numească Rusia agresorul în războiul din Ucraina, numind acest lucru ceva ce anterior era „imposibil de imaginat”.
