Viktor Orban vrea ca UE, urmând exemplul SUA, să intre în negocieri directe cu Rusia cu privire la războiul din Ucraina

Spread the love

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a îndemnat Uniunea Europeană să intre în negocieri directe cu Rusia, arătând diviziunile dintre Budapesta şi restul blocului comunitar înainte de summitul de urgenţă privind apărarea.

Într-o scrisoare adresată preşedintelui Consiliului European, Antonio Costa, premierul Ungariei a declarat că blocul comunitar nu ar trebui să încerce să adopte concluzii comune ale UE la summitul privind apărarea din 6 martie de la Bruxelles, menţionând „diferenţele strategice în abordarea noastră faţă de Ucraina care nu pot fi depăşite”.

„Sunt convins că Uniunea Europeană – urmând exemplul Statelor Unite – ar trebui să intre în discuţii directe cu Rusia privind o încetare a focului şi o pace durabilă în Ucraina”, a scris Orban în scrisoare, potrivit Bloomberg.

„Propun să nu încercăm să adoptăm concluzii scrise privind Ucraina la Consiliul European special”, a scris premierul Ungariei, sugerând în schimb susţinerea Rezoluţiei 2774 (2025) a Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite, adoptată în februarie anul acesta.

Vezi mai multe articole din categoria externe Orban a scris că o încercare a Consiliului European de a adopta concluzii scrise privind Ucraina ar putea duce la imaginea unei Uniuni Europene divizate.

Opoziţia lui Orban ameninţă să zădărnicească încercările aliaţilor europeni ai Kievului de a răspunde rapid şi energic, după ce o întâlnire în Biroul Oval între Volodimir Zelenski şi Donald Trump a degenerat.

Oficialii europeni, care au petrecut săptămâni încercând să îl convingă pe Trump să nu se grăbească să ajungă la un acord rapid pentru a pune capăt războiului în termenii lui Vladimir Putin, au fost şocaţi de modul în care preşedintele american a gestionat discuţiile dintre Moscova şi Kiev şi de refuzul său de a condamna Rusia pentru declanşarea războiului.

În cadrul unei reuniuni de urgenţă a liderilor care va avea loc joi la Bruxelles, este de aşteptat ca blocul să vină cu mult sprijin pentru Ucraina şi o poziţie unită cu privire la modul de a avansa cu posibile negocieri.

Lasă un răspuns