ÎPS Teodosie, despre preoţii care împărtăşesc persoane care fumează sau trăiesc în concubinaj: Este o iresponsabilitate / „I-aș opri de la slujbă”

Spread the love

Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, afirmă că gestul unui preot de a împărtăşi persoane care fumează sau care sunt în relaţii de concubinaj este un act de „iresponsabilitate” şi cere credincioşilor să se „ferească de aşa ceva”, scrie news.

ro.

El spune că dacă un astfel de preot ar fi din Arhiepiscopia pe care o conduce, l-ar „opri de la slujbă”.

Potrivit acestuia, femeile lăuze se pot ruga, dar nu pot să intre în biserică.

Arhiepiscopul a vorbit şi despre prietenia dintre un bărbat şi o femeie.

ÎPS Teodosie a fost întrebat de un enoriaş, la Radio Dobrogea, ce trebuie să facă un credincios atunci când un duhovnic împărtăşeşte „pe toată lumea, pe cine fumează, pe cine trăieşte în concubinaj, zicând că el nu opreşte pe nimeni de la potir pentru că nu este el vrednic să facă asta”.

”Da, este o iresponsabilitate.

Feriţi-vă de aşa ceva! Mă mir, nu ştiu de unde este, sper că nu e de la mine, că l-aş opri de la slujbă”, a răspuns Teodosie.

El a fost întrebat şi dacă, în contextul timpurilor moderne trebuie privită cu îngăduinţă relaţia de concubinaj: „Dar cum să o privim cu îngăduinţă? Este un păcat mare!”, a spus Teodosie, adăugând că trebuie „promovată răbdarea” şi că „nu trebuie să detestăm sau să desconsiderăm curăţenia sau fidelitatea”.

Prelatul a povestit că sunt cazuri în care îşi sună enoriaşii, „pe fumători în special” pentru a-i întreba dacă au ţinut canonul, el explicând că „anumite păcate, trebuie preotul să fie pedagog, să îl atenţioneze pe fiul duhovnicesc să nu se mai amăgească să se întoarcă la păcat”.

Arhiepiscopul a vorbit şi despre fericire: „Fericire pe pământ nu este decât o etapă şi aceea incompletă.

Nu există fericire pe pământ, că pe pământ avem conştiinţa că suntem muritori, ne şi îmbolnăvim, avem parte de nedreptăţi, de greutăţi fericirea este la Dumnezeu”.

Cât despre prietenia dintre un bărbat şi o femeie, întrebat dacă aceasta poate exista, prelatul a răspuns: „Poate, depinde.

Sigur că poate exista, dar între oameni căsătoriţi, în afara familiei nu se cuvine! Numai înainte de a se căsători, între un tânăr şi o tânără”.

Despre femeia lăuză, Teodosie a spus: „Nu are voie să se atingă de cele sfinte dar poate să se roage, însă nu intră în biserică, nu se atinge de cele sfinte şi are grijă să păstreze curăţia celorlalţi”.

Acesta a mai spus că „diavolul este liber, aleargă peste tot şi este alungat de cei ce folosesc armele lui Dumnezeu împotriva lui”.

În aceeaşi emisiune, înaltul prelat a vorbit şi despre existenţa mai multor religii.

”Mai multe religii nu sunt o realitate obiectivă.

Nu pot exista mai multe religii, decât una singură, la care şi Dumnezeu răspunde şi iată, Fiul lui Dumnezeu ne-a adus credinţa şi Sfântul Pavel ne precizează că este o singură credinţă, un singur botez, o sigură biserică un Dumnezeu şi Tatăl tuturor.

Aşa a fost Biserica în primul mileniu, au mai existat anumite interpretări, schisme care au dispărut, aşa trebuie să fie şi în final”, a spus Teodosie.

El a mai spus că „sfârşitul lumii nu este aproape, mai sunt multe semne de împlinit”.

Lasă un răspuns