Elon Musk, nou atac la adresa României: „Soros și USAID subminează democrația în România”

Spread the love

  Miliardarul Elon Musk a postat în cursul nopții de vineri spre sâmbătă pe rețeaua X un mesaj potrivit căruia „Soros și USAID subminează democrația în România”, citat de Agerpres.

ro Elon Musk, consilier al președintelui american Donald Trump, a preluat o postare a unui internaut care face legătura între o judecătoare a Curții Constituționale din România, Iulia Scântei, și „un agent al lui Soros” și fost consilier al lui Klaus Iohannis, Sandra Pralong.

În postarea preluată de Musk se menționează că Sandra Pralong s-ar fi folosit de ONG-ul RePatriot, finanțat de USAID și din care ar face parte și Iulia Scântei, pentru a influența procesul de anulare a alegerilor prezidențiale.

Este pentru a treia oară în această săptămână când Elon Musk are postări critice despre România.

Consilierul lui Donald Trump, Elon Musk a postat joi că Marian Enache, președintele Curții Constituționale este „un tiran, nu un judecător”.

Elon Musk a mai avut la începutul săptămânii o postare în care afirma, textual, că „România își merită propria suveranitate!”.

Miliardarul a făcut acest comentariu după ce a preluat o postare despre faptul că fostul candidat în alegerile prezidențiale din România Călin Georgescu a anunțat la o televiziune din România că, dacă va deveni președinte, în prima zi va interzice întreaga rețea Soros în România.

Lasă un răspuns