Surse Reuters: Americanii şi ruşii s-au întâlnit în secret în Elveţia pentru a purta discuţii neoficiale despre războiul din Ucraina

Spread the love

Surse Reuters: Americanii şi ruşii s-au întâlnit în secret în Elveţia pentru a purta discuţii neoficiale despre războiul din Ucraina Trei surse care cunosc acest subiect au declarat pentru agenţia Reuters că aceste discuţii, purtate în secret în Elveţia, au reprezentat un canal secundar.

Unele discuţii ar fi avut loc chiar în timpul perioadei de tranziţie dintre administraţia Biden şi cea a lui Trump, după victoria obţinută de republican la alegerile prezidenţiale de la începutul luniii noiembrie.

Deşi participanţii au experienţă diplomatică şi de securitate, aceştia nu sunt oficiali guvernamentali şi nu a fost imediat clar dacă vreunul a fost trimis de guvernele lor, au declarat două dintre surse pentru Reuters.

Cu toate acestea, nu este clar care a fost ordinea de zi a acestor întrevederi din Elveţia sau dacă oficiali ucraineni au luat parte la discuţii.

De asemenea, nu se cunoaşte exact momentul în care au început aceste întâlniri.

Vezi mai multe articole din categoria externe Întrevederile care nu au fost dezvăluite până acum evidenţiază eforturile din culise ale SUA şi Rusiei de a explora modalităţi de a pune capăt războiului din Ucraina, în ciuda unei rupturi a contactelor oficiale sub administraţia lui Joe Biden.

Una dintre surse a descris discuţiile din Elveţia drept discuţii neoficiale orientate mai degrabă spre îmbunătăţirea comunicării şi discutarea ideilor decât spre elaborarea de propuneri concrete.

În cursul acestei săptămâni, la Riad, în Arabia Saudită, oficiali americani şi ruşi s-au întâlnit pentru a începe negocierile de pace privind războiul din Ucraina.

La aceste discuţii, atât Ucraina, cât şi Europa nu au fost invitate.

Lasă un răspuns