În decembrie anul trecut, administrația locală lansa licitația pentru proiectarea și construcția școlii din cartierul Bună Ziua, proiect ce va acoperi oferta educațională pentru ciclul primar și gimnazial.
Valoarea totală a proiectului este estimată la 150,4 milioane de lei, cu finanțare din bugetul local.
Investiția constă în construirea unei școli în cartierul Bună Ziua și amenajarea parcelei cu alei, platforme, spații verzi, dar și propunerea unei străzi de acces care să deservească școala.
Astfel, proiectul include realizarea unui drum de acces cu două benzi de circulație, amenajarea pistei de biciclete și a traseului pietonal, iar clădirea școlii va fi realizată pe două nivele.
Școala va avea 27 de săli de clasă (capacitate de 642 de elevi), 4 laboratoare, ateliere și sală de sport, precum și parcare subterană, parcare pentru biciclete cu o capacitate de 30 de locuri, adăpost de apărare civilă, bibliotecă, zonă administrativă, spațiu pentru asistență medicală (cabinet stomatologic, cabinet logoped/psihologic, cabinet medical și sală de tratament).
Sala de lectură, cu depozit de carte pentru elevi, va putea permite accesul pentru 110 elevi.
Pentru realizarea investiției s-a ales amplasamentul delimitat de strada Bună Ziua la nord, strada Augustin Buzura la est și parcele private/terenuri încadrate în zona verde la sud.
Zece oferte au fost înregistrate pentru realizarea școlii gimnalizale din cartierul Bună Ziua.
În prezent, acestea se află în etapa evaluării tehnice.
Termenul final pentru adjudecarea licitației este iunie 2025, iar ulterior semnării contractului va debuta etapa de implementare: durata de realizare a proiectului este estimată la 24 de luni, din care lucrările de execuție 18 luni.
*Ofertant unic: Decorint*Ofertant unic: TCI Contractor General*Ofertant unic: Nord Conforest*Asociere: Avril (Leader), Deco Rom*Asociere: Construct Mapcom SRL (Leader), MRD Instal*Asociere: Concelex (Leader), SDC Proiect, Concelex Engineering SRL*Asociere: Axial Construct Invest (Leader), Archdesign*Asociere: MBS Group (Leader), Concrete&Design Solutions*Asociere: Electrogrup (Leader), Allied Engineers Grup *Asociere: Sandorlukacs Construct (Leader), GED Project, Ambrus A&B Consulting SRLÎn octombrie 2024, Consiliul Local aproba un proiect de hotărâre privind stabilirea valorii despăgubirilor (17,7 milioane de lei), în condițiile în care mai multe terenuri proprietate privată vor fi expropriate pentru dezvoltarea proiectului.
Proiectul de realizare a școlii gimnaziale din cartierul Bună Ziua, inițiat în 2021, face parte dintr-un proiect mai amplu al administrației locale de dezvoltare a infrastructurii educaționale din cartierele Clujului, precum este și hub-ul educațional din Borhanci.
