Conform avertizării emise de meteorologi, în intervalul vineri, ora 20.
00, și marți, ora 10.
00, cea mai mare parte a țării va fi afectată de precipitații.
În primă fază, în noaptea de vineri spre sâmbătă, jumătatea nordică a României va înregistra un mix de precipitații – ploi, lapoviță și ninsori, cu risc de polei pe alocuri.
Moldova, Transilvania și zonele montane vor fi cele mai afectate de ninsori, unde se așteaptă un strat de zăpadă de 5-10 centimetri.
Situația se va complica în Muntenia, Oltenia și Dobrogea, unde ploile și lapovița vor fi înlocuite treptat de ninsori.
De sâmbătă seara până marți dimineața, ninsorile vor fi prezente mai ales în sud, sud-est și parțial în centrul țării, unde stratul de zăpadă poate ajunge la 5-15 centimetri.
Vântul va reprezenta o problemă majoră, cu intensificări ce vor atinge viteze de 40-50 km/h în regiunile vestice, estice și sud-estice.
Meteorologii au emis și o avertizare cod galben pentru sâmbătă, între orele 5.
00 și 18.
00.
Aceasta vizează Moldova, nord-estul și estul Munteniei și nordul Dobrogei, unde ninsorile vor fi viscolite, iar vântul va sufla cu peste 65 km/h.
În aceste zone, vizibilitatea va scădea dramatic, sub 100 de metri.
Temperaturile vor înregistra o scădere semnificativă în toate regiunile începând de sâmbătă, urmând să se mențină sub mediile multianuale specifice perioadei până la sfârșitul săptămânii viitoare.
