Cel puțin 800 de milioane de euro vor fi investiți în 2025 în proiectele inițiate de administrația locală sau pentru debutul lucrărilor la noile obiective de dezvoltare ale Clujului, potrivit anunțului făcut de primarul Emil Boc.
Pe lângă proiectele multianuale, a căror valoare depășește 4 miliarde de euro, Clujul va dispune în acest an de fonduri substanțiale pentru încheierea proiectelor începute și inițiarea unor noi lucrări.
„În legea bugetului de stat pentru anul 2025, pentru municipiul Cluj-Napoca și zona limitrofă, sunt doar pentru plăți directe, adică bani care se vor cheltui 100% sigur în 2025, peste 800 de milioane de euro.
Nu vorbesc de anvergura proiectelor multianuale, în valoare de peste 4 miliarde de euro.
În 2025 vor veni în zona noastră 800 de milioane de euro cel puțin”, a anunțat primarul Emil Boc în cadrul unei intervenții video la TVR Cluj.
Pentru conectarea Clujului la autrostradă în zona Tureni sunt alocați 33 de milioane de euro.
Proiectul metroului va beneficia de 62 de milioane de euro pentru lucrări, iar pentru Spitalul Regional de Urgență, un alt proiect însemnat pentru Cluj, sunt alocați 70 de milioane de euro.
„Pentru conectarea Clujului la autrostradă în zona Tureni sunt alocați 33 de milioane de euro.
Este o lucrare prevăzută să fie gata până la mijlocul anului viitor și care va descongestiona, inclusiv în Cluj-Napoca, traficul de pe ruta Baciu-Gară și ieșirea din Cluj spre Gherla și DejPentru electrificarea și modernizarea liniei de cale ferată Cluj-Oradea, inclusiv pasajul de la Tăietura Turcului, sunt alocați 400 de milioane de euro.
Metroul are 62 de milioane de euro prevăzuți în buget.
Spitalul Regional de Urgență din Florești beneficiază de 70 de milioane de euro”, a explicat Emil Boc.
De asemenea, pentru Autostrada Transilvania, Cluj-Oradea, sunt alocați 234 de milioane de euro.
Boc a anunțat că imediat după semnarea contractului pentru centura metropolitană, proiectul va beneficia de fondurile necesare, în condițiile în care sumele nu pot fi repartizate până la încheierea acordului pentru lucrări.
„La aceste sume se vor adăuga și banii pentru centura metropolitană.
Odată ce se semnează contractul, imediat intră și se alocă banii pentru că nu poți să pui bani în buget până când nu este contractul adjudecat.
Sau pentru trenul metropolitan – proiectul este în faza de evaluare și va intra în acest an în procedura de licitație.
Aceste proiecte nu sunt introduse aici.
Cele 800 de milioane de euro sunt pentru proiectele ce sunt «la lopată», adică la lucru direct”, a spus Emil Boc.
În ceea ce privește tronsonul II al centurii metropolitane, primarul Emil Boc a explicat că acesta se află încă în faza de licitație.
„În concret, acum se actualizează indicatorii financiari de către Guvern, pentru a ști dacă această ofertă este câștigătoare sau nu.
Acum se derulează pașii instituționali la Guvern și suntem aproape de rezultatul final”, a adăugat primarul Emil Boc.
Citiți monitorulcj.
ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.
ro
![](https://monitorulcj.ro/documente/stories//2025/02/07/67a5b74444a0c_677e5aceae298_670106cb85d9c_emil-boc.jpg)