Un cadavru a fost descoperit miercuri, 29 ianuarie, în lacul de acumulare de la Gilău.
Potrivit primelor informații, scafandrii din cadrul ISU Cluj, ISU Alba și Salvamont au desfășurat o misiune de căutare a unei persoane căzute în lac, iar ulterior au recuperat trupul unei victime.
Potrivit ISU Cluj, aceștia au fost solicitați de către polițiști să intervină.
„În cursul zilei de astăzi, 29 ianuarie a.
c.
, în jurul orei 11:30, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Secției 6 Poliție Rurală Floreşti și cei ai Serviciului Criminalistic, cu sprijinul efectivelor ISU Cluj, au desfășurat activități pentru extragerea unui cadavru descoperit într-un bazin de apă, situat în comuna Gilău.
În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit că persoana decedată este un bărbat în vârstă de 60 de ani, care figura ca plecat voluntar din data de 9 decembrie a.
c.
, din comuna Gilău.
Din cercetările preliminare, nu au fost identificate urme vizibile de violență pe corpul acestuia.
În prezent, continuă investigațiile pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care a survenit decesul.
”, a transmis IPJ Cluj.
Citiți monitorulcj.
ro și pe Google NewsFoto: depositphotos.
comCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.
ro