Guvernul francez anunţă că va promova o lege controversată a imigraţiei „în următoarele ore”, în ciuda faptului că multe dintre măsuri au fost respinse de specialiştii din Consiliul Constituţional, potrivit BBC.
Proiect controversat: Franţa intenţionează să înăsprească legea imigraţiei Majoritatea măsurilor respinse de Consiliul Constituţional al Franţei, format din nouă membri, au fost adăugate la proiectul de lege ca urmare a presiunii politicienilor de dreapta şi de extremă dreapta.
Printre prevederile noii legi este cea prin care străinii ar putea fi deportaţi dacă au condamnări penale deşi stau în mod legal în Franţa.
De asemenea, persoanele care au venit în Franţa înainte de împlinirea vârstei de 13 ani şi cei care au locuit în Franţa mai mult de 20 de ani ar putea fi expulzaţi dacă primesc pedepse substanţiale de închisoare şi sunt consideraţi a fi o „ameninţare gravă la adresa ordinii publice”.
Vezi mai multe articole din categoria externe Detaliile privind aplicarea legii vor fi oferite vineri, a spus ministrul de Interne, Gérald Darmanin.
Din februarie sau martie, fiecare prefect trebuie să decidă ce infractori ar trebui expulzaţi, a precizat ministrul francez.