Laura Buciu Laura Buciu Preşedintele american Joe Biden spune că „armele au tăcut” în Gaza – şi că „sute” de camioane cu ajutoare intră în zonă, potrivit Sky News.
Biden a vorbit în Carolina de Sud, după eliberarea a trei ostatici israelieni din Gaza.
„După atâta durere, distrugere, pierderi de vieţi omeneşti astăzi, armele din Gaza au tăcut”, spune el.
El spune că sute de camioane intră în Gaza „în timp ce vorbesc”.
Vezi mai multe articole din categoria externe „Acestea transportă asistenţă pentru civilii care au suferit enorm de pe urma războiului pe care Hamas l-a început la 7 octombrie 2023, acum aproape 15 luni”.
Regiunea, spune el, a fost „fundamental transformată”.
„Eliberarea ostaticilor este rezultatul unei politici eficiente şi bazate pe principii pe care am prezidat-o timp de luni de zile.
Şi am obţinut-o.
Am ajuns aici fără un război mai amplu în Orientul Mijlociu, pe care mulţi l-au prezis.
Şi acum revine următoarei administraţii să îi ajute să pună în aplicare acest acord”, a mai spus Biden.