O persoană obeză poate fi întotdeauna considerată bolnavă? Controversa, situată la intersecția dintre problemele medicale și lupta împotriva discriminării, continuă să existe.
Experții mondiali au convenit recent asupra unui răspuns nuanțat, cu riscul de a nu mulțumi niciuna dintre părțile implicate, relatează miercuri AFP.
„Ideea că obezitatea este o boală stă la baza uneia dintre dezbaterile cele mai controversate și creatoare de diviziuni din medicina modernă”, rezumă lucrarea publicată miercuri în The Lancet Diabetes & Endocrinology.
Articolul lung este semnat de câteva zeci de specialiști în obezitate din mai multe țări.
Ei au convenit asupra redefinirii modului în care este definită această afecțiune și asupra problemelor medicale pe care le reprezintă.
Subiectul este foarte delicat deoarece provoacă în mod regulat dezbateri aprige, ce depășesc sfera comunității medicale.
Se știe că obezitatea este asociată cu o gamă largă de patologii, cum ar fi diabetul și bolile cardiovasculare.
Însă, pentru unii observatori, o persoană obeză poate avea uneori o stare bună de sănătate, iar excesul de greutate ar trebui atunci considerat doar un factor de risc.
Pentru alții, obezitatea este neapărat o problemă de sănătate, care trebuie considerată o boală în sine.
Acesta este punctul de vedere al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS).
Această dezbatere acoperă parțial problemele legate de lupta împotriva discriminării.
Unii activiști anti-‘grasofobie’ consideră că aspectul lor corporal nu ar trebui să fie stigmatizat, fiind considerat patologic.
Ar fi, însă, greșit ca această controversă să fie redusă la o opoziție între pacienți și medici.
Dintre primii, mulți consideră că este esențial ca obezitatea să fie considerată o boală, pentru a fi luată în serios și pentru a fi implementate politici de sănătate publică suficient de ambițioase.
Pe de altă parte, mulți medici sunt de părere că abordarea obezității drept o boală de sine stătătoare, mai degrabă decât un factor de risc implicat în patologiile foarte variabile ale unui pacient, riscă să nu satisfacă nevoile pacientului.
Aceste probleme capătă o relevanță deosebită odată cu apariția tratamentelor de slăbit care s-au dovedit eficiente, inclusiv emblematicul Wegovy.
Cu toate că efectele lor secundare ridică în continuare semne de întrebare, acestea ar trebui să fie administrate pe scară largă sau să fie rezervate pacienților a căror sănătate este cel mai afectată?În cele din urmă, „nimeni nu are dreptate în totalitate și nimeni nu greșește complet”, a declarat în cadrul unei conferințe de presă Francesco Rubino de la King’s College London, chirurg specializat în obezitate care a prezidat lucrările comisiei de experți.
Deoarece noile recomandări se apleacă asupra nuanței – pe scurt, obezitatea este o boală.
.
.
dar nu întotdeauna.
Experții insistă mai întâi cu privire la un punct asupra căruia există acum un consens.
Indicele de masă corporală (IMC), care reprezintă raportul dintre greutate și înălțime, este complet insuficient.
Ar fi necesară o completare cu alte teste pentru a se stabili dacă un pacient este obez: măsurarea taliei, spre exemplu, sau, folosind tehnici radiologice, estimarea cantității de grăsime din organism.
Dar chiar dacă un pacient este declarat obez, experții nu consideră neapărat că are o boală.
Potrivit acestora, obezitatea devine ‘clinică’ doar dacă organele prezintă semne de disfuncție.
În lipsa acestui aspect, ei îndeamnă să se vorbească despre obezitatea „preclinică”.
În acest caz, obezitatea nu ar fi o boală, ci o afecțiune ce necesită, în esență, măsuri preventive și nu neapărat tratamente medicamentoase sau chirurgicale, pentru a se evita „supramedicalizarea”.
Aceste concluzii se doresc a fi consensuale, însă riscă să displacă ambelor părți.
Unele asociații de pacienți pur și simplu nu vor să audă că obezitatea nu este întotdeauna o boală.
„Este contraproductiv pentru mesajul în ceea ce privește sănătatea publică”, a declarat Anne-Sophie Joly din Franța, fondatoarea Colectivului național al asociațiilor persoanelor obeze (CNAO), care este foarte virulentă împotriva experților pe care îi consideră deconectați de la „realitatea din teren”, experimentată de pacienții obezi, care nu beneficiază de monitorizare adecvată.
Lucrarea comisiei nu îi satisface nici pe scepticii cu privire la obezitate ca boală, precum Sylvie Benkemoun, psiholog din Franța care conduce Grupul de reflecție asupra obezității și supraponderalității (GROS).
„Nu este suficient, chiar dacă are meritul de a lansa o discuție”, a comentat ea, considerând că experții nu oferă prea multe răspunsuri în materie de îngrijire și că recomandările lor probabil nu vor schimba prea mult atitudinea îngrijitorilor.
