Situație revoltătoare la Ambulatoriul ORL din cadrul Clinicii Medicală 2 Cluj! Vineri, 3 ianuarie, în jurul orei 11:15, un paznic angajat să asigure ordinea și să sprijine pacienții a fost surprins într-o atitudine nepotrivită, relaxându-se pe una dintre canapelele instituției, urmărind videoclipuri pe TikTok și ascultând manele.
Mai grav, cel puțin 10 persoane au asistat la acest comportament, iar unele dintre ele au cerut ajutor, însă au fost ignorate de paznic.
Potrivit martorilor, bărbatul părea complet dezinteresat de responsabilitățile sale, oferind un spectacol dezamăgitor și inadmisibil pentru un angajat al unei instituții publice.
„În data de 03.
01.
2025 în jurul orei 11:15 am fost la ambulatoriu ORL la clinica Medicală 2 Cluj.
Paznicul se odihnea pe una din canapele «tolănit» uitându-se pe TikTok și ascultând manele.
Vă rog luați atitudine pentru ca l-au văzut cel puțin 10 oameni.
Unii din noi am cerut ajutorul și am fost ignorați de dânsul”, a declarat un cititor monitorulcj.
roPotrivit reprezentanților Spitalului Clinic Județean, Comisia de disciplină va analiza situația și cel mai probabil, paznicul va fi sancționat disciplinar.
Rămâne de văzut ce acțiuni vor fi luate de conducerea spitalului.