Parlamentul European a aprobat primul intergrup dedicat educaţiei şi competenţelor „Încă un obiectiv atins în Parlamentul European! Am reuşit să conving grupurile politice din legislativul european să aprobe crearea unui intergrup dedicat educaţiei şi competenţelor.
Noua platformă instituţională, pe care voi avea bucuria să o coordonez, ne va permite să prioritizăm educaţia şi formarea continuă în toate comisiile parlamentare”, a declarat într-un comunicat vicepreşedintele Parlamentului European, Victor Negrescu, care iniţiat demersul.
Printre priorităţile intergrupului Viitorul Educaţiei şi Competenţelor pentru o Europă Competitivă se numără facilitarea dialogului cu principalii actori din domeniu, elaborarea de strategii europene în materie, influenţarea legislaţiei europene şi a bugetului UE în domeniu şi constituirea de alianţe politice europene în vederea promovării unor teme cheie pentru educaţie, se arată în comunicat.
Vezi mai multe articole din categoria externe „Pentru validarea intergrupului a fost nevoie de sprijinul grupurilor politice care au negociat şi aprobat o listă de domenii recunoscute de Parlamentul European ca fiind prioritare.
Până în prezent, domeniul educaţiei nu a constituit obiectul unui intergrup la nivelul legislativului european.
Le mulţumesc celor aproape 100 de europarlamentari care au susţinut iniţiativa noastră”, a afirmat Negrescu.
El a precizat că intergrupul va fi o platformă de dialog între toţi eurodeputaţii şi actorii interesaţi de educaţie cu scopul de a promova transectorial valorile învăţământului şi formării continue.