O persoană a murit, trei au fost rănite şi mai multe persoane sunt în continuare date dispărute după ce o clădire din Haga s-a prăbuşit parţial sâmbătă în urma unor explozii şi a unui incendiu, a declarat primarul oraşului olandez.
Primarul Jan van Zanen a declarat într-o conferinţă de presă că persoanele dispărute au fost prinse sub dărâmături, conform Reuters.
„Şansa ca oamenii să fie găsiţi în viaţă este foarte mică”, a spus el.
Cauza dezastrului, care a avut loc puţin după ora locală 6, nu este cunoscută.
Van Zanen a spus că a avut loc două explozii, urmate de un incendiu.
Vezi mai multe articole din categoria externe Poliţia a făcut apel la persoanele care au văzut o maşină îndepărtându-se de la locul faptei să îi contacteze.
Prim-ministrul Dick Schoof a declarat că a fost şocat de veste şi a oferit asistenţă autorităţilor locale.