Un bărbat a fost prins în timp ce conducea mort de beat în comuna Florești.
El avea o alcoolemie de 0,94 mg/l.
„La data de 3 decembrie a.
c.
, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier – B.
D.
N.
E au depistat în trafic un bărbat de 38 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, care conducea un autoturism în localitatea Florești, aflat sub influența alcoolului.
La testarea bărbatului cu aparatul etilotest a rezultat o alcoolemie de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice, în vederea determinării cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, a transmis IPJ Cluj.