Câți bani au cheltuit partidele politice pentru alegerile parlamentare: 210 milioane de lei, folosiți de competitorii electorali. Analiză ONG: „Costurile de campanie, mult mai mari decât cele declarate”.

Spread the love

  Pentru alegerile parlamentare au fost înregistrate contribuții din partea a 2.

213 de candidați, în valoare de 206 milioane de lei.

În plus, partidele politice au transferat în contul central de campanie (pentru campania națională) 44 de milioane de lei, din care 10 milioane de lei reprezintă transfer către contul de campanie electorală deschis la nivelul județului/sectorului, potrivit analizei realizate de Expert Forum privind contribuțiile și cheltuielie pertidelor politice pentru finanțarea campaniei electorale pentru alegerile parlamentare, până la data de 28 noiembrie.

 Aproape 602 de candidați care au depus valoarea maximă, adică 198 mii de lei.

Dintre aceștia 308 se regăsesc la PSD, iar 220 la PNL, 33 la AUR și 10 la USR.

PSD se menține partidul cu cele mai mari contribuții, potrivit raportului citat.

 Media contribuțiilor pe partid:PSD – 166 mii leiPNL – 156 mii leiAUR – 89 mii leiUSR – 66 mii leiFD – 60 mii leiUDMR – 69 mii leiSOSRO – 37 mii leiRIA – 29 mii leiREPER – 19 mii leiCea mai mare parte a fondurilor provin din venituri proprii (63%) și împrumuturi (36%), donațiile reprezentând sub 1%.

Veniturile proprii reprezintă cea mai importantă parte din contribuții, cu aproape 59% la PSD și 55% la PNL.

 La AUR, veniturile proprii reprezintă 71%, iar la USR – 70%.

 La SOS România, POT sau PSDI candidații s-au finanțat doar din venituri proprii, venituri peste 90% înregistrându-se și la alte partide, dintre care RIA, PNCR, SENS sau REPER.

 „Până pe 28 noiembrie, competitorii electorali au cheltuit 210 milioane de lei”, arată datele analizei EFOR.

 Astfel, PSD a cheltuit 89 milioane de lei (40% din total), PNL – 59 milioane de lei (28%), AUR – 20 milioane de lei (9%), USR – 18 milioane de lei (8%), FD –  8,5 milioane de lei, iar UDMR – 6,3 milioane de lei.

SOS România a cheltuit 4 milioane de lei, iar POT – 110 mii lei.

Din cheltuielile realizate de partide, 39% din bani au mers pe online, 28% pe tipărituri (inclusiv afișe), 13% pe radio/tv/presă scrisă, 2% pe sondaje.

17% din bani au fost cheltuiți pe alte servicii, inclusiv vestimentație.

„Astfel, partidele au optat mai ales pentru campanii online și mai puțin pe presă mainstream”, potrivit EFOR.

 Partidele politice au primit în luna octombrie 62 de milioane de lei, iar în noiembrie 58 de milioane de lei, ajungând la un total de fonduri primite în 2024 – de 323 milioane de lei.

 Până în luna octombrie au cheltuit 343 de milioane de lei, iar în octombrie au înregistrat cheltuieli de 50 de milioane de lei, cel mai mult din acest an după luna aprilie, când s-au cheltuit 56 de milioane de lei.

 „Acest fapt ne arată că partidele cheltuie mulți bani în lunile dinaintea alegerilor pe reguli mai puțin transparente decât cele din campanie”, potrivit analizei Expert Forum.

 Până în luna octombrie, partidele au cheltuit 202 de milioane de lei pentru presă și propagandă, adică 59% din totalul cheltuielilor din 2024.

În octombrie, 70% din bani s-au dus pe presă și propagandă.

Cel mai mult au cheltuit pentru presă și propagandă social-democrații – 13 milioane de lei, urmați de liberali cu 12 milioane lei, USR cu 4,2 milioane, AUR cu 3,6 mil lei și PMP cu 1,3 mil lei.

 Între august și octombrie partidele au cheltuit pentru presă și propagandă 71 de milioane de lei, ceea ce reprezintă o treime din costurile totale de la campania pentru parlamentare sau 66% din cheltuielile totale de la prezidențiale.

 „Acest aspect arată că, în fapt, costurile de campanie sunt mult mai mari decât cele declarate formal în campanie”, arată analiza EFOR.

 

Lasă un răspuns