România își va afla, în decembrie, adversarii din preliminariile Cupei Mondiale 2026. Procedura tragerii la sorți.

Spread the love

  FIFA a anunțat procedura prin care se va face tragerea la sorți a grupelor preliminare pentru calificarea la Cupa Mondială 2026, ce va fi găzduită de SUA, Mexic și Canada.

Evenimentul va avea loc la Zurich, vineri, 13 decembrie, începând cu ora 13:00.

54 de naționale se vor afla în urne la tragerea la sorți, însă trebuie ținut cont că 24 dintre acestea vor disputa, în martie 2025, meciuri în Liga Națiunilor, fie în „sferturile” competiției, fie în meciurile de promovare/retrogradare.

 Cele 4 câștigătoare ale „sferturilor” vor juca, în iunie 2025, la turneul final al Ligii Națiunilor (semifinale-finale).

Vor fi 12 grupe, jumătate dintre ele vor avea câte 4 echipe (A-F), iar cealaltă jumătate (G-L) câte 5 echipe.

 Cele 8 reprezentative care vor evolua în sferturile de finală ale Ligii Națiunilor vor face parte din urna 1.

Iar la tragerea la sorți vor fi repartizate în grupe împreună cu perechea lor, urmând ca învingătoarele din „sferturi” să rămână în grupele de 4.

În prima urnă se regăsesc și următoarele 4 naționale cel mai bine clasate în clasamentul FIFA.

Următoarele urne au fost completate în baza aceleiași ierarhii, România (locul 38 în lume) fiind în a doua urnă valorică.

„Pentru ca preliminariile CM să se poată desfășura în paralel cu meciurile rămase de disputat în Liga Națiunilor, în grupele de câte 5 se va putea regăsi o singură echipă învinsă în „sferturile” Nations League sau o singură participantă în meciurile de promovare/retrogradare din aceeași competiție”, potrivit Federației Române de Fotbal.

 La tragerea la sorți, pe lângă anumite restricții în repartizarea echipelor cauzate de distanțele prea lungi sau de condițiile meteo nefavorabile pe timpul iernii, nu vor putea fi împerecheate următoarele: Gibraltar vs.

Spania, Kosovo vs.

Bosnia-Herțegovina/Serbia, Ucraina vs Belarus.

Urna 1: Franța* (sau Croația), Spania* (sau Țările de Jos), Anglia, Portugalia* (sau Danemarca), Belgia**, Italia* (sau Germania), Germania* (sau Italia), Croația* (sau Franța), Elveția, Danemarca* (sau Portugalia), Austria**Urna 2: Ucraina**, Suedia, Turcia**, Țara Galilor, Ungaria**, Serbia**, Polonia, ROMÂNIA, Grecia**, Slovacia**, Cehia, NorvegiaUrna 3: Scoția**, Slovenia**, Irlanda**, Albania, Macedonia de Nord, Georgia**, Finlanda, Islanda**, Irlanda de Nord, Muntenegru, Bosnia-Herțegovina, IsraelUrna 4: Bulgaria**, Luxemburg, Belarus, Kosovo**, Armenia**, Kazahstan, Azerbaidjan, Estonia, Cipru, Insulele Feroe, Letonia, LituaniaUrna 5: Moldova, Malta, Andorra, Gibraltar, Liechtenstein, San Marino* Echipe care vor juca în „sferturile” Ligii Națiunilor și vor fi repartizate în grupe în funcție de rezultat.

** Echipe care în martie 2025 vor juca în meciurile de promovare/retrogradare din Liga Națiunilor.

Lasă un răspuns