Curtea Constituțională a României a cerut joi, 28 noiembrie, Biroului Electoral Central, renumărarea voturilor din primul tur al alegerilor prezidențiale.
Procesul de renumărare a voturilor exprimate în primul tur al alegerilor prezidenţiale a început, iar în cursul zilei de vineri majoritatea judeţelor vor încheia procedura.
Pot fi unele întârzieri în cazul judeţelor mari şi în zonele îndepărtate din străinătate.
„A început procesul în toate judeţele, astfel cum s-a organizat fiecare.
Unii au început chiar de aseară renumărarea voturilor în unele judeţe.
Altele au început în această dimineaţă, foarte devreme, astfel încât în prezent avem şi judeţe care au terminat operaţiunea de renumărare.
Sper ca, până în cursul zilei de astăzi, marea majoritate a judeţelor să termine această operaţiune”, potrivit anunțului făcut vineri de președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă.
Unele întârzieri pot fi înregistrate în judeţele mari, fiind un număr mai mare de voturi, dar şi în unele secţii din străinătate, unde transportul este mai dificil.
Curtea Constituţională a României a cerut, joi, Biroului Electoral Central renumărarea voturilor valabil exprimate şi a celor nule de la primul tur al alegerilor prezidenţiale.
BEC a adoptat, joi, o decizie privind modul în care va fi soluţionată solicitarea Curţii Constituţionale de reverificare şi renumărare a voturilor exprimate la alegerile prezidenţiale, stabilind ca termen data de 1 decembrie, ora 22,00, pentru trimiterea versiunii scanate a proceselor-verbale prin e-mail.
Citiți monitorulcj.
ro și pe Google NewsFoto: Depositphotos.
comCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.
ro