Miza alegerilor din 1 decembrie este una existențială pentru parcursul European și democratic al României.
La 35 de ani de la Revoluție, orientarea strategică a României spre vest, aderarea la principiile și valorile democrațiilor occidentale este pusă sub semnul întrebării.
În condițiile în care riscăm să ne întoarcem în vremuri negre ale istoriei noastre, votul din 1 decembrie devine unul pentru Salvarea României.
Diferența față de 1989 este că acum putem face acest lucru la urne, prin vot.
Votul din 24 noiembrie a fost unul împotriva candidaților PSD-PNL.
Românii vor schimbare.
Și e de înțeles.
În ultimii ani au văzut un Președinte care i-a tratat cu indiferență și aroganță.
Au văzut un Guvern care a avut grijă doar de speciali, nu de toți oamenii și care a fost rupt total de realitate și de problemele lor.
USR a venit cu o propunere clară de reformare a României și a modului de a se face politică în România.
A fost un mesaj de schimbare ferm și neechivoc.
Acest lucru a fost apreciat de clujeni și de toți românii, candidatul USR, Elena Lasconi reușind o performanță extraordinară prin accederea în turul II al alegerilor prezidențiale.
Există în acest moment două abordări diametral opuse privind schimbarea care trebuie să vină.
Există o schimbare care propovăduiește, sub masca suveranismului, abordări radicale, izolaționiste și apropierea de Rusia.
Aceasta ar fi o schimbare distructivă pentru România.
Ar fi o schimbare din rău spre mai rău și este o soluție falsă.
Și există abordare prin care schimbarea trebuie să însemne menținerea drumului european, a principiilor și valorilor democratice, însă cu o schimbare a modului în care politica este făcută.
Să nu mai vedem aroganță și dispreț din partea statului prin guvernanții săi pentru oameni.
Să vedem respect, sprijin și empatie.
Să vedem grijă pentru toți, nu doar pentru unii.
Nu Europa e de vină că am fost conduși prost.
Nu Rusia și întoarcerea în timp sunt salvarea.
Ci doar noi înșine ne putem salva la vot pentru un alt mod de a face politică, însă fără a nega niciodată drumul și apartenența noastră în Europa.
Respectul pentru oameni se demonstrează prin fapte și nu prin vorbe.
Am format pentru alegerile parlamentare cea mai valoroasă echipă de candidați din Cluj.
Pe ea se găsesc numai oameni corecți, fără nici o problemă de integritate, cu experiență de succes în domenii cheie și cu dorința de schimba lucurile în bine pentru clujeni.
De asemenea, am venit ca echipă cu proiecte și inițiative cheie care să îndrepte inechitățile și să îmbunătățească calitatea serviciilor publice, de la sănătate, la educație și administrație.
Toate reprezintă o formă concretă a respectului nostru deja manifest pentru clujeni.
Vom fi din parlament pilonul de sprijin al Elenei Lasconi.
Vom fi motorul unei guvernări democrate, reformiste și proeuropene.
Știm că nu suntem perfecți.
Dar spre deosebire de alții căutăm mereu să fim mai buni și chiar ne străduim să facem lucruri bune pentru clujeni.
Suntem o echipă solidă pentru un Cluj puternic.
Publicat la comanda Partidului Uniunea Salvați România, CMF: 11240015CITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.
ro